Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Constituţiei în care reamintește că, în urmă cu 35 de ani, prăbuşirea regimului totalitar din Decembrie 1989 a marcat şi începutul reconstrucţiei statului, iar aspiraţiile cetăţenilor au dobândit expresia unei noi legi fundamentale care să guverneze societatea noastră – Constituţia României.
„Aceasta a pus bazele unui stat de drept, în armonie cu evoluţiile democratice ale statelor europene şi cu valorile comune ale constituţionalismului european.
Astăzi, când celebrăm Ziua Constituţiei, temelia statului nostru democratic şi a drepturilor fundamentale, ne aflăm într-un moment de profundă responsabilitate faţă de valorile care ne caracterizează ca naţiune.
Constituţia României defineşte cadrul în care statul şi viaţa politică funcţionează, fiind un scut împotriva ameninţărilor la adresa democraţiei. În perioade tumultoase, instituţiile statului sunt chemate să acţioneze cu calm, înţelepciune şi respect faţă de lege, Constituţie şi democraţie. Ne revine însă această datorie la nivel individual, deopotrivă.
Constituţia este cel mai important act juridic menit a asigura suveranitatea naţională, pluralismul politic şi independenţa statului român. Legea fundamentală este un angajament pentru democraţie, libertate şi apărarea drepturilor cetăţeneşti, care trebuie respectată nu doar în litera, ci şi în spiritul ei.
Aderarea României la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană, fundamentate pe democraţie şi statul de drept, sunt direcţii constituţionale ireversibile, garanţii ale valorilor înscrise în Constituţie şi expresia voinţei cetăţenilor români de a conferi stabilitate în plan politic, militar şi economic statului nostru.
În cele două mandate de Preşedinte, am vegheat la respectarea Constituţiei şi a valorilor sale fundamentale în virtutea rolului constituţional, iar deciziile pe care le-am luat au avut la bază principiul apărării democraţiei.
În faţa provocărilor de orice natură – politice, sociale, economice, geostrategice – avem responsabilitatea să rămânem uniţi în apărarea democraţiei noastre şi să construim un viitor mai bun, sub protecţia unei Constituţii care asigură şi garantează echilibrul democratic”, a transmis Iohannis.