Ministerul Afacerilor Externe transmite că informația conform căreia s-ar putea vota în continuare la secțiile din strainatate este falsă.
Toate secțiile de votare sunt închise conform deciziei Biroului Electoral Central nr. 230D din 06.12.2024.
Orice alte informații care circulă în media sociale și pe grupuri sunt dezinformări.
„Vă îndrumăm să vă informați doar din surse oficiale și să nu distribuiți știri care nu pot fi verificate.
Reamintim că în baza deciziei Biroului Electoral Central nr. 230D/06.12.2024 privind unele măsuri pentru punerea în aplicare a soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale a României în ședința din 6 decembrie 2024, au încetat operațiunile de votare la secțiile din străinătate”, a transmis MAE.
Autoritățile urmează să stabilească o nouă dată pentru alegerile prezidențiale în cel mai scurt timp.
Hotărârea nr. 32/2024 a CCR privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României din anul 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1231 din 06 decembrie 2024: https://lege5.ro/Gratuit/ge3danjsgm4ti/hotararea-nr-32-2024-privind-anularea-procesului-electoral-cu-privire-la-alegerea-presedintelui-romaniei-din-anul-2024#google_vignette