„Dune. Comunitatea surorilor”, de Brian Herbert şi Kevin J. Anderson, „De aici spre marele necunoscut”, de Lisa Marie Presley şi Riley Keough, şi „O iarnă la New York”, de Josie Silver – printre titlurile preferate de cititori.
Editura Nemira a fost prezentă şi la ediţia de anul acesta a Târgului de Carte Gaudeamus cu două standuri, Nemira şi Nemi, unde cititorii au putut găsi peste 40 de noutăţi editoriale şi o selecţie de peste 500 de titluri din imprinturile şi colecţiile deja cunoscute – ficţiune, non-ficţiune, literatură română contemporană, biografii, cărţi ilustrate, manga.
În topul preferinţelor cititorilor noştri se regăsesc cărţile de ficţiune străină din imprintul Armada şi din colecţia Nemira Fiction, dar şi volumele din zona de memorii şi biografie ale imprintului Orion şi scrierile autorilor români contemporani din imprintul n’autor.
Pe primul loc, în topul vânzărilor, s-a situat „Dune. Comunitatea surorilor”, seria Şcolile Dunei, cartea I, de Brian Herbert şi Kevin J. Anderson – sursa de inspiraţie a serialului HBO Original difuzat de MAX, „Dune Prophecy”. Pe poziţia următoare se situează un titlu cum nu se poate mai potrivit pentru această perioadă: „O iarnă la New York”, de Josie Silver, o lectură ideală de vacanţă, plină de sensibilitate, captivantă şi înduioşătoare.
Interesul pentru zona de memorii şi biografie este în creştere şi în rândurile cititorilor români. O demonstrează şi faptul că două dintre bestsellerele internaţionale, „Sonny Boy”, de Al Pacino, şi „De aici spre marele necunoscut”, de Lisa Marie Presley şi Riley Keough, se numără printre cele mai vândute cărţi din imprintul Orion al editurii Nemira.
De asemenea, printre cele mai căutate cărţi semnate de autori români se numără „Sindromul picioarelor neliniştite”, de Ioana Unk, „De ce am devenit feministă”, antologie coordonată de Ionela Băluţă şi Emanuela Ignăţoiu-Sora, „Ultima carte”, de Marian Coman, „Punk requiem”, de Goran Mrakic, „O geometrie a tandreţei”, de Liviu Ornea, „Turbo”, de Andrei Crăciun.
În ceea ce-i priveşte pe micuţii cititori, cea mai vândută carte din imprintul Nemi a fost „Săniuţa roşie”, de Erin Guendelsberger, cu ilustraţii de Elizaveta Tretyakova, urmată de „Dar Motan Dăruieşte”, de Cristina Andone, cu ilustraţii de Emi Balint, şi de o nouă aventură a Tinei – „Tina şi Primele ei patine”, de Marilyn Singer, cu ilustraţii de Alexandra Boiger.
Adolescenţii, iubitori ai titlurilor NEZUMI, imprintul de manga în limba română, şi-au îndreptat atenţia către ultimul volum al seriei „Atelierul Vrăjitoarelor”, de Kamome Shirahama, şi către noutatea editorială „Fata de Dincolo”, de Nagabe.
Top 10 Nemira
1. Dune. Comunitatea surorilor, seria Şcolile Dunei, cartea I – Brian Herbert şi Kevin J. Anderson
2. O iarnă la New York – Josie Silver
3. Sonny Boy – Al Pacino
4. Societatea pentru protecţia Kaiju – John Scalzi
5. De aici spre marele necunoscut – Lisa Marie Presley, Riley Keough
6. O roză singură – Muriel Barbery
7. Societatea ultrasecretă a vrăjitoarelor neobişnuite – Sangu Mandanna
8. Urzică şi oase – T. Kingfisher
9. O viaţă imposibilă – Matt Haig
10. Sindromul picioarelor neliniştite – Ioana Unk
Top 5 Nemi
1. Săniuţa roşie – Erin Guendelsberger, Elizaveta Tretyakova
2. Dar Motan Dăruieşte – Cristina Andone, Emi Balint
3. Un băiat numit Crăciun – Matt Haig
4. Tina şi primele ei patine – Marilyn Singer, Alexandra Boiger
5. Spiriduşa adevărului – Matt Haig
Top 5 Nezumi
1. Atelierul Vrăjitoarelor, vol. 3 – Kamome Shirahama
2. Atacul Titanilor, vol. 7-8 – Hajime Isayama
3. Fata de Dincolo, vol. 1 – Nagabe
4. Minciuna ta din aprilie, vol. 3 – Naoshi Arakawa
5. Justiţiarii din Tokio, vol. 5-6 – Ken Wakui
Cititorii care au vizitat standurile editurii în cele cinci zile ale târgului au arătat un interes crescut pentru pachetele şi mistery box-urile de sărbătoare, dar şi pentru titlurile must read ale acestei ediţii, multe dintre acestea ale autorilor cunoscuţi şi îndrăgiţi.
Vizitatorii care caută #PlăcereaLecturii, indiferent de gusturi, afinităţi şi preocupări, au putut alege, la standurile editurii noastre, dintr-o diversitate de titluri: SF, fantasy, thriller, memorii, istorie, literatură română contemporană, romance, manga şi, desigur, literatură pentru copii.
Despre Nemira
Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la Bucureşti de Valentin Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor poveşti puternice şi idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari şi îndrăzneţi scriitori din toată lumea, dar totodată încurajează generaţiile noi şi emergente de scriitori români.