Vasile Axinte, deputat PSD, afirmă că noua Lege care plafonează dobânzile anuale pe care instituțiile financiare nebancare (IFN) este de fapt – Sfârșitul prădătorilor financiari din sectorul IFN.
„S-a așternut cortina peste epoca dobânzilor monstruoase care sufocau speranțele românilor vulnerabili. Mult prea mult timp, acești „șacali ai creditării” au transformat disperarea oamenilor în câștiguri colosale, înrobindu-i sub povara unor dobânzi care atingeau absurdul de 60.000% anual. Erau vremuri în care datoriile deveneau lanțuri imposibil de rupt, iar zeci de mii de familii trăiau drama unei captivități financiare fără ieșire.
Printr-o lege emblematică s-a pus capăt acestor practici inumane. Am restabilit echilibrul și decența în creditare, oferind românilor vulnerabili o gură de aer proaspăt și dreptul la o viață demnă.
Noua reglementare este o barieră fermă împotriva abuzurilor financiare:
Maximum 1% pe zi pentru credite de până la 5.000 lei.
Maximum 0,8% pe zi pentru credite între 5.000 și 10.000 lei.
Maximum 0,6% pe zi pentru credite între 10.000 și 25.000 lei.
Mai mult, legea garantează că nicio persoană nu va mai plăti mai mult decât dublul sumei împrumutate, iar pentru creditele ipotecare, dobânda nu poate depăși cu mai mult de 8 puncte procentuale rata de referință a Băncii Naționale.
Această lege este mai mult decât o reglementare; este un simbol al determinării noastre de a construi o Românie în care nimeni să nu fie exploatat, în care economia să fie un sprijin pentru oameni, nu o capcană.
Aceasta nu este doar o promisiune împlinită, ci și o declarație de intenție: nu vom permite niciodată ca prădătorii economici să transforme vulnerabilitatea în profit!
Vom continua să ne ridicăm împotriva abuzurilor, să sprijinim categoriile defavorizate și să construim o Românie echitabilă, în care fiecare cetățean să aibă șansa unui trai decent.”, spune Axinte într-un comunicat.