Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei, astăzi, 11 decembrie 2024, lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024.
„De astăzi (n.red. miercuri), persoanele fizice şi unităţile de cult care au aplicat în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice pot alege unul dintre cei 562 de instalatori validaţi pentru verificarea documentaţiei depuse. În acest an, 65.996 de persoane fizice şi 670 de unităţi de cult au solicitat sprijin prin acest program, urmărind să devină prosumatori în viitorul apropiat. Prin producerea de energie verde, aceşti peste 66.000 de beneficiari vor reuşi să îşi reducă facturile la energie şi să contribuie activ la reducerea emisiilor de CO2, accelerând tranziţia României către surse regenerabile de energie”, a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
În termen de maximum 90 de zile, calculate de astăzi, 11 decembrie 2024, se parcurg următoarele etape:
– selectarea de către solicitant a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei;
– efectuarea analizei de către instalator a documentelor încărcate de solicitant;
– aprobarea/respingerea/ refuzul de către instalator, în aplicaţie, a solicitanţilor.
În termen de maximum 30 de zile de la data selectării instalatorului de către un solicitant, instalatorul analizează documentele încărcate de solicitant, conform procedurii de analiză şi selectează în aplicaţie solicitanţii eligibili.
Administraţia Fondului pentru Mediu generează prin intermediul aplicaţiei listele cuprinzând proiectele solicitanţilor eligibili. După publicare pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu a listei solicitanţilor aprobaţi, instalatorul va putea începe montarea panourilor fotovoltaice.
Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la aprobarea proiectului, termen în care trebuie realizată instalaţia şi în care se va obţine certificatul de racordare.