Gabriela Firea acuză Grupul de Comunicare Strategică de faptul că furnizează informaţii eronate

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, acuză Grupul de Comunicare Strategică de furnizare de informaţii eronate despre situaţia epidemiei în Bucureşti. În plus, Gabriela Firea a vorbit despre testările din Capitală.

„Sunt uimită de anumite cifre pe care le furnizează acel grup de comunicare strategică. Sunt inexacte. Vinerea trecută s-a spus că în Bucureşti sunt doar şase ventilatoare mecanice libere. Este o informaţie falsă. Doar spitalele Primăriei Capitalei deţin 100 de ventiloatoare şi am mai achiziţionat 25 de ventilatoare. Le transmit tuturor cetăţenilor că nu este criză nici la locuri la ATI, nici de ventilatoare, nici de medici, nici de locuri în spitale. Pe lângă cele 19 spitale administrate de Primăria Capitalei, avem alte 7 spitale şi cu medici şi cu aparatură performantă”, a declarat Firea, potrivit Ziare.com.

Potrivit primarului Capitalei, se încearcă menţinerea unei stări de temere. „Probabil se încearcă inclusiv amânarea alegerilor locale. Pe mine una nu m-ar deranja. Când se vor organiza alegerile, sunt binevenite”, a mai precizat Firea.

Gabriela Firea a criticat Guvernul pentru că a blocat procedura de testare a populaţiei iniţiată de Primăria Capitalei, dar şi pentru că nu a deschis încă Spitalul Colentina pentru bolnavii cronici.

Ce spune Firea despre testările din Capitală

Cu privire la testarea bucureștenilor, Firea cataloghează demersul drept ”cel mai mare regret”.

„Este un mare regret al meu că nu am putut să facem aceste testări de comun acord și cu Ministerul Sănătății”, a mai afirmat primarul general.

De asemenea, Firea acuză „o discriminare”, prin faptul că spitale au fost închise pacienților cronici pentru a fi dedicate exclusiv celor infectați cu SARS-Cov-2.

„Trebuie să fie o stare de alertă medicală, sanitară, trebuie să existe o sintagma preluată din limbajul Europei. Nu este cazul să mai introducem termeni militarizati (…) nu mai suntem în situația din luna martie. Eu spun că trebuie să fie o stare de alertă medicală în sensul: spitalele să fie foarte bine pregătite, medicii să fie dotați, să putem să face achiziții legale, toate”, a mai declarat Gabriela Firea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati