Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, spune că în primăvară a promis, iar în primele două luni de mandat s-a făcut modernizat deja primul parc.
„Parcul Dimitrie Pompeiu a fost redat comunității, mai frumos și mai sigur!
În primăvară, la întâlnirea cu locuitorii din zonă, mulți dintre voi mi-ați semnalat că parcul era nesigur pentru copii, fiind lipsit de garduri de protecție, iar riscul ca cei mici să ajungă sub roțile tramvaiului era foarte mare.
Într-un timp scurt, am intervenit: parcul este acum renovat, îngrădit, mai sigur și mai prietenos pentru locuitorii din zonă.
Ieri m-am întâlnit cu cetățenii care locuiesc acolo. Împreună, am convenit că mai sunt câteva lucruri de îmbunătățit: amenajarea unui spațiu de joacă pentru copiii mici și a unei zone pentru animalele de companie. Le facem.
Totodată, am cerut o intervenție urgentă pe terenurile din jurul blocurilor: vom amenaja locuri de parcare civilizate și vom aduce mai mult spațiu verde. Situația actuală, cu noroi, mașini parcate pe spațiile verzi și mizerie, este inacceptabilă.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au semnalat problemele și care vin cu idei constructive. Continuăm să lucrăm împreună pentru un Sector 2 mai frumos și mai bine organizat!”, a transmis primarul Hopincă.