Poșta Română invită contribuabilii să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit pentru Fundația ”Poșta Română”

Compania Națională ”Poșta Română” (CNPR), prin Fundația ”Poșta Română”, invită contribuabilii să se alăture inițiativelor sociale ale organizației, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, se arată într-un comunicat de presă al operatorului național de servicii poștale, transmis vineri AGERPRES.

”Acest sprijin ne permite să continuăm proiectele dedicate educației, sănătății și comunităților defavorizate. Înființată în 2022 pentru a ‘livra fapte bune’, Fundația ‘Poșta Română’ a fost alături de oameni prin numeroase proiecte. Activitatea Fundației ‘Poșta Română’ nu s-a limitat doar la acordarea de ajutoare financiare nerambursabile salariaților poștali sau membrilor familiilor acestora. Redirecționarea unui procent din impozitul pe venit este o formă importantă de sprijin pentru Fundația ‘Poșta Română’. Declarația se depune anul acesta până la data de 25 mai 2025 de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și/sau venituri din pensii din România. Prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit puteți contribui la dezvoltarea Fundației ‘Poșta Română’ ”, notează compania.

Potrivit sursei citate, de-a lungul timpului, au fost derulate proiecte umanitare diverse, alături de parteneri de prestigiu, acțiuni de protecție a patrimoniului național, organizarea celui mai mare Marș al Factorilor Poștali din istorie, tabere pentru copiii poștașilor, cadouri în bani pentru 500 de copiii, sprijin pentru persoanele vârstnice.

”Multe dintre acestea au fost posibile prin implicarea unor voluntari din rândul poștașilor, ceea ce a conferit o și mai mare valoare afectivă proiectelor. Cele mai importante acțiuni organizate de fundației anul trecut au fost: organizarea Marșului Factorilor Poștali, eveniment de tradiție al Poștei Române. Început în anul 1977, Marșul a cunoscut, în ultimii doi ani, cea mai complexă organizare, punctând un prag istoric în desfășurarea acestui eveniment, prin numărul impresionant de invitați, prin calitatea infrastructurii și a locului de desfășurare, prin diversitatea de activități conexe puse la dispoziția tuturor participanților”, precizează CNPR.

De asemenea, Fundația ”Poșta Română” a derulat proiectul ”Copiii de poștași pleacă în tabără”, care a constat în inițierea și implementarea unui proiect prin care un număr de 35 de copii de poștași au fost trimiși în tabără la Izvorul Mureșului (județul Harghita).

În plus, proiectul cultural desfășurat alături de Asociația Monumente Renăscute, intitulat ”Poșta Română în sprijinul prezervării arhitecturii tradiționale”, a urmărit identificarea caselor cu arhitectură tradițională cu ajutorul rețelei de poștași din zona geografică a Munteniei. Scopul final al acestei acțiuni a constat în refacerea acestor bijuterii arhitecturale. La finalizarea proiectului, în luna noiembrie, a fost lansat un album cu casele fotografiate.

Totodată, este amintită campania de strângere de fonduri pentru poștașii afectați de inundațiile din județele Galați și Vaslui.

”Campania a avut un succes imediat, suma de bani pe care Fundația a reușit să o colecteze fiind de aproximativ 60.000 lei, un real ajutor pentru colegii ale căror locuințe au fost afectate de revărsările de ape de la mijlocul lunii septembrie. În plus, Fundația a adăugat o sumă de bani din fonduri proprii pentru fiecare dintre salariații poștali sinistrați, această sumă ajungând la aproximativ 70.000 de lei”, se precizează în comunicat.

Un alt proiect este ”Și bătrânii singuri îl așteaptă pe Moș Nicolae”, un proiect inițiat și bugetat încă din luna noiembrie 2024, dar derulat în Luna Cadourilor. Inițiativa a urmărit oferirea de sprijin moral, prin prezența fizică a voluntarilor Fundației la fața locului, oferirea de cadouri (alimente, obiecte de igienă, dulciuri, fructe, pături, haine etc.) unor oameni abandonați de familie și de societate. O parte dintre beneficiarii acestui proiect au fost persoane în vârstă aflate în grija Așezământului Sf. Sava din Câmpeni, județul Buzău, dar și din localitatea Baba Ana, județul Prahova, cât și alte familii din aceste sate.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati