Blocați în trafic, cu o sigură cale de acces în dezvoltarea imobiliară Greenfield, cuprinsă între centura Bucureștiului și Pădurea Băneasa, reprezentanții cartierului care numără peste 6.000 de rezidenți pare să-și fi găsit din nou o cale de a-și croi drum cu mașina prin pădure, scrie G4Media.ro.
O înțelegere între Federația Greenfield și Romsilva a fost devoalată accidental de conducerea școlii private Avenor. Instituția de învățământ anunța părinții că se va deschide un nou drum de acces din cartierul Greenfield începând din 12 martie: „un drum forestier privat care traversează Pădurea Băneasa între Consolight și Aleea Padina”. Anunțul a ajuns și la organizațiile care protejează natura și Centura Verde București-Ilfov și a fost postat public pe Facebook.
Surse familiarizate cu situația au spus, pentru G4Media, că identificarea drumului de către rezidenți s-a făcut în urmă cu mai mai mult timp, iar demersurile pentru utilizarea lui rutieră au început în urmă cu 2 ani.
În cele din urmă, contractul între Romsilva și Federația Greenfield Băneasa ar fi fost semnat abia după amenajare, în urmă cu doar o săptămână, pe 28 februarie. Tot surse spun că pentru utilizarea drumului se va plăti o taxă de peaj (trecere), va fi prevăzut cu barieră, iar angajamentul este ca să fie utilizat cu sens unic, doar pentru ieșirea din cartierul Greenfield, iar în weekend, pentru a proteja natura, va fi închis. Drumul forestier a fost „reabilitat și reparat” de Romsilva, adică pietruit, spun martorii consultați de G4Media, pe o lungime de 1,5 km și a fost curățat de vegetație.
Doar că Romsilva nu a recunoscut că pregătește acest drum forestier pentru a fi deschis accesului mașinilor pentru locuitorii din Greenfield. Amenajarea drumul forestier de către Romsilva a fost documentată de G4Media încă din decembrie 2024, când încă nu erau semne de circulație. Însă scopul a fost eludat.
Romsilva a transmis, în decembrie 2024, că noul drum forestier din Pădurea Băneasa, paralel cu Vadul Moldovei, nu este unul recent construit, ci ar fi existat înainte de 1990 și ar fi fost doar reabilitat conform obligațiilor legale.
„Destinația drumului la care faceți referire este de gospodărire a fondului forestier”, a transmis Romsilva G4Media, ca răspuns la întrebarea pe cine va deservi și de ce era necesar, în condițiile în care un altul este la câțiva metri distanță, Vadul Moldovei – drum controversat care deși are veto din partea administrației Bucureștiului de a fi folosit temporar, el nu a putut fi deschis pentru că o porțiune este privată.
În răspunsul către G4Media legat de amenajarea noului drum forestier, Romsilva nu vorbește despre pregătirea lui pentru circulația mașinilor rezidenților din Greenfield.
O altă instituție care ar trebui să verifice legalitatea drumului, Garda forestieră, a refuzat, în ianuarie, un răspuns pentru G4Media legat de autorizarea drumului, spunând că trebuie întrebat administratorul pădurii.
Greenfield și presiunile pentru un nou acces
Locuitorii din Greenfield au făcut numeroase presiuni pentru crearea unui nou acces auto, după ce Vadul Moldovei a fost blocat din motive administrative și juridice. Primarul general Nicușor Dan a declarat că dezvoltatorul imobiliar avea obligația de a crea ieșiri către Șoseaua de Centură încă din 2007-2008, însă acest lucru nu s-a întâmplat, trei variante de PUZ pentru drumuri fiind în continuare cu documentația incompletă la Primăria Capitalei. În schimb, se recurge la o „soluție de avarie” care, inclusiv în opinia primarului general, încalcă principiile de protecție a pădurii.
Reacții vehemente împotriva distrugerii pădurii
Daniel Sărdan, lider al organizației Salvați Codrii Vlăsiei, a denunțat tăierea noului drum drept un act „inadmisibil”, atrăgând atenția că fragmentarea pădurii prin astfel de inițiative duce la distrugerea acesteia.
„Deschiderea publică a drumurilor forestiere pentru circulație auto este ilegală și au o legislație specifică. Bănuiesc că au găsit o variantă să ocolească și litera, și spiritul ei. Deschiderea pentru circulație a unui drum din mijlocul pădurii se numește fragmentare și este principala cauză a dispariției pădurilor. (Deschidere de drum, unul câte unul, construcții pe lângă, conducte, curți, iluminat, parcelări, parcări, distrugerea și fragmentarea habitatului, nu mai poți beneficia de pădure pentru latura ei socială și de agrement, și multe alte motive). Această măsură contravine bunelor practici durabile și logicii bunului simț, legilor.
Această măsură contravine direcției de protejare a pădurii care tocmai a fost adoptată atât în Consiliul Local al Sectorului 1 în unanimitate. Contravine și noului Cod Silvic, în care am militat pentru Centura Verde, iar Băneasa e parte din centură. Această măsură și continuarea agresării Pădurii Băneasa o distruge și o să-i afecteze chiar și pe cei care s-au mutat lângă pădure pentru pădure.
E un precedent periculos să interpretezi legea în defavoarea păstrării pădurii și, dacă o să aibă succes acest model, o să se procedeze peste tot în țară așa.”, a spus el, atât pentru G4Media și într-o postare pe Facebook.
La rândul său, fondatorul Platformei Împreună pentru Centura Verde Alex Găvan a subliniat, într-un text public, că fragmentarea Pădurii Băneasa contravine conceptului de Centură Verde a Capitalei și afectează biodiversitatea acesteia.
Disputa aprinsă legată de utilizarea drumului forestier de către mașini va fi tranșată într-o discuție pe care o vor avea toate părțile implicate în data de 11 martie, marți, cu doar o zi înainte de deschiderea anunțată. Primarul Sectorului 1 George Tuță a chemat la dialog organizațiile de mediu, reprezentanții Greenfield și ai Romsilva, Garda Forestieră și alții, au afirmat surse pentru G4Media.


