Asociația Transplantaților din România (ATR) și cele două mari spitale din București specializate în transplant, Spitalul Clinic ”Sfânta Maria”, administrat de Primăria Municipilui București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Institutul Clinic Fundeni, organizează sâmbătă, cu ocazia Zilei Donatorului de Organe, un amplu eveniment dedicat donatorilor de organe și familiilor acestora.
Evenimentul va debuta la Spitalul Clinic ”Sfânta Maria”, unde echipa de transplant condusă de managerul spitalului, Dr. Narcis Copcă, se va adresa participanților.
- “Spitalul Clinic Sfânta Maria are bucuria să fie punctul de plecare pentru Marșul Ciclist de astăzi. Suntem alături de pacienții noștri, cât și alături de familiile acestora. Transplantul de plămân, ficat, dezvoltate deja medical și logistic, au deja tradiție în Spital, iar în viitorul apropiat, în Noul Centru de Transplant multiorgan – cel simultan de pancreas – rinichi, ori cardiac, vor diversifica activitatea pe care o dorim înțeleasă just, transparentă și susținută de leadership-ul politico – administrativ”, spune Prof. Dr. Narcis Copcă.
Între cele două evenimente, se va desfășura ”Maratonul ciclist” la care vor participa medici de la Spitalul Sfânta Maria, pacienți, beneficiari ai unui transplant, membri ai Poliției Locale, precum și voluntari, prin bunăvoința Green Revolution. Bucureștenii care susțin donarea de organe se pot alătura evenimentului, pentru doritori, organizatorii punând la dispoziție biciclete.
Transplantul salvează vieți, iar o echipă profesionistă și dedicată poate face minuni, așa cum s-a întâmplat la Spitalul ”Sfânta Maria” unde, numai într-un an, s-au realizat, cu succes, șase operații de transplant pulmonar și 44 de ficat, acesta fiind, de altfel, singurul spital din România unde se fac astfel de intervenții.
- Donarea de organe și, implicit, transplantul, sunt o problemă în România, și nu numai, pentru că pe listele de așteptare sunt tot mai mulți oameni care au nevoie de un organ, iar donatorii tot mai puțini. Tocmai din acest motiv, Primăria Municipiului București prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale a început anul acesta o amplă campanie de conștientizare a populației în legătură cu donarea de organe, sânge și celule hematopoietice.
În acest sens, au fost organizate workshop-uri în șapte universități din București, evenimente în cadrul cărora reprezentați ai ASSMB și parteneri de la Asociația Transplantaților din România, Centrul pentru Tineret al Municipiului București, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, Asociația Română împotriva Leucemiei, Platforma națională ”N-avem Sânge!”, Centrul de Transfuzii Sanguine București și Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, au explicat tinerilor importanța donării.
- În perioada 2014 – 2018, 1.146 de familii au acceptat prelevarea de organe de la cei dragi aflați în moarte cerebrală, anul trecut fiind pe lista de așteptare pentru transplant 6044 bolnavi.