UNTOLD UNIVERSE a semnat un protocol cu Primăria Capitalei pentru organizarea primului mega festival din București. Organizatorii își propun să lanseze o ediție pilot chiar în acest an.
Începând cu anul 2025, Bucureștiul va fi gazda unui nou proiect de amploare care va purta semnătura creatorilor UNTOLD și NEVERSEA, două dintre cele mai apreciate branduri de festival din întreaga lume.
Printr-un parteneriat strategic cu Primăria Capitalei, organizatorii își propun realizarea primei ediții în vara acestui an, pe Arena Națională.
“Festivalul pe care îl vom dezvolta pe Arena Națională în acest an, va fi organizat la standardele cu care grupul UNTOLD și-a obișnuit deja atât fanii, cât și partenerii de-a lungul celor peste 10 ani de activitate, respectând toate normele în vigoare.
Mai mult, festivalul va asigura și o contribuție financiară importantă la economia orașului București, atât prin taxele și impozitele pe care le va genera evenimentul, dar și prin oportunitățile de business care se vor naște în jurul acestui ecosistem, în fiecare an.” Bogdan Buta – Fondator & CEO UNTOLD UNIVERSE
Organizatorii menționează că în perioada următoare vor reveni cu toate detaliile legate de festival, cum ar fi denumirea, data exactă de desfășurare, cât și artiștii invitați.
“Ne propunem ca prima ediție să aibă loc chiar această vară, deși știm că nu va fi deloc ușor pentru noi, însă ne dorim să aflăm cât mai repede ce-și doresc cu adevărat bucureștenii de la un festival. Cu toate lucrurile pe care le vom învăța începând din acest an aici, în Capitală, dar și folosindu-ne de toată experiența noastră acumulată în România și în Dubai, sunt sigur că festivalul va crește de la o ediție la alta și va fi o mândrie pentru capitala României. Îi rugăm pe toți cei care ne urmăresc și îndrăgesc să rămână alături pentru a afla în perioada următoare toate detaliile acestui nou proiect” Edy Chereji – Co-fondator & Chief of Public Affairs UNTOLD UNIVERSE
„Organizarea unui festival de asemenea anvergură în București reprezintă o oportunitate extraordinară pentru orașul nostru, atât din punct de vedere economic, cât și cultural și turistic. Un eveniment de acest calibru va atrage zeci de mii de vizitatori din țară și din străinătate, ceea ce înseamnă beneficii semnificative pentru industria HoReCa, transport, comerț și servicii. Ne dorim ca Bucureștiul să fie un pol al evenimentelor culturale și de divertisment în regiune, iar acest parteneriat cu UNTOLD UNIVERSE ne aduce mai aproape de acest obiectiv. Festivalurile de succes din marile capitale europene au demonstrat deja că astfel de inițiative contribuie la consolidarea imaginii orașului și la dezvoltarea turismului”. Nicușor Dan – Primarul General al Municipiului București
Noul festival devine primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD UNIVERSE în capitala României, în același timp în care, grupul se pregătește pentru ediția aniversară de 10 ani a mega festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, dar și pentru a doua ediție a celui mai mare festival organizat vreodată în Emiratele Arabe Unite, UNTOLD DUBAI.