Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, a organizat vineri un eveniment de donare de sânge, la sediul instituției, la care au participat zeci de bucureșteni.
Donarea de sânge durează doar câteva minute, dar poate însemna o șansă la viață pentru cei aflați în situații critice. Nevoia de sânge este constantă în spitalele din București și din țară, iar implicarea fiecăruia dintre noi contează.
„Le mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi să doneze sânge – gestul lor face o diferență reală pentru pacienții care au cea mai mare nevoie. Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt solidaritatea și grija față de ceilalți. Vom continua să susținem acțiunile de donare de sânge și să încurajăm implicarea comunității în sprijinul celor aflați în nevoie,” a declarat Primarul General al Capitalei.
„Este impresionant să vedem cât de mulți bucureșteni au răspuns apelului nostru de a salva vieți. Prin acest gest simplu, dar esențial, comunitatea noastră arată că empatia și solidaritatea sunt valori pe care le prețuim cu adevărat. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au donat astăzi – sunteți eroii anonimi care fac diferența în viața celor aflați în suferință”, a declarat Lucian Judele, city managerul Capitalei.
Primăria Capitalei își reafirmă angajamentul de a sprijini campaniile de donare și de a încuraja cât mai mulți cetățeni să se alăture acestei cauze. Dacă sunteți sănătoși și îndepliniți condițiile, mergeți și donați sânge – este una dintre cele mai simple și valoroase forme de ajutor pe care le putem oferi.