În noaptea trecută, poliţişti au verificat, în Centrul Vechi, modul în care este respectată legislaţia în vigoare de către societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul restaurantelor, teraselor şi puburilor, pentru siguranţa publică şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, dar şi pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-Cov2.
Pe parcursul acţiunii, au fost verificate 25 de societăţi, fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 130.500 lei: 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990, respectiv pentru lipsa documentelor justificative aferente mărfurilor comercializate, lipsa înregistrării operaţiunilor în registrul de casă, lipsa autorizaţiilor de funcţionare, precum şi pentru alte aspecte legale încălcate şi o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.
Astfel, o societate comercială – restaurant nu deţinea aviz de funcţionare şi nu deţinea documente privind angajarea personalului, respectiv pentru provenienţa şi calitatea produselor comercializate, la o terasă s-a constatat un plus de casă, iar la un club şi un salon dedicat exclusiv adulţilor au fost identificate mai multe persoane, care nu deţineau contracte de muncă în legătură cu activitatea prestată.
Verificările sunt continuate cu privire la întreaga activitate desfăşurată de către societăţi, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecinţă.
Acţiunea se circumscrie activităţilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Română pentru asigurarea unui climat de linişte publică, protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite şi însănătoşirea mediului de afaceri.