Un bărbat din București a primit un rinichi de la mama sa, într-un transplant efectuat la Iași, după ce, cu mai bine de 20 de ani în urmă, primise un rinichi și de la tatăl său.
Doctorii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași au realizat zilele acestea al zecelea transplant de rinichi din acest an, iar intervenția a fost una dificilă, dar și deosebită, fiind vorba despre un bărbat care a primit un rinichi de la mama sa, după ce, în urmă cu mai bine de 20 de ani, a mai primit un rinichi și de la tatăl său, scrie Ziarul de Iași, citat de stirileprotv.ro.
Bărbatul are 39 de ani și este din București, iar primele probleme de sănătate au apărut în anul 2000. Atunci a făcut pentru un an dializă peritoneală, iar un an mai târziu a primit un organ sănătos de la tatăl său, care a rezistat însă până în 2023.
De atunci și până acum, bărbatul a fost nevoit să reînceapă ședințele de dializă, salvarea venind de la mama lui, în vârstă de 62 de ani, care a putut să îi doneze un rinichi. Medicii susțin că a fost vorba despre o intervenție dificilă, întrucât era vorba despre un retransplant.
Inițial, urma ca operația să fie realizată la Institutul Clinic Fundeni din București, acolo unde a avut loc și primul transplant, însă în cele din urmă transplantul a fost programat la Centrul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași.
„A fost un transplant dificil pentru că este vorba despre un retransplant, dar și pentru că pacientul avea un profil imunologic particular, astfel că a necesitat mai multe ședințe de plasmafereză”, a explicat prof. dr. Adrian Covic, coordonatorul Centrului de Transplant Renal.
Prelevările de organe, în număr mai mic decât în anii trecuți
Anul acesta au fost realizate la Iași doar zece transplanturi renale, șapte transplanturi de la donator viu și doar trei de la donator cadaveric. Din păcate însă, medicii susțin că numărul prelevărilor de organe de la donatori aflați în moarte cerebrală este unul mult mai mic comparativ cu anii anteriori.
De exemplu, în 2023 au fost realizate la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” zece transplanturi de la donator cadaveric și șapte de la donator viu până în aceeași perioadă a anului, iar anul trecut erau înregistrate șase de la donatori în moarte cerebrală și șase de la donator viu.
„Programul de transplant de la donator cadaveric nu poate funcționa fără suportul și implicarea spitalelor județene din Moldova care pot identifica donatorii pentru a da astfel o șansă la viață celor aflați pe lista de așteptare. Există resurse atât financiare, cât și umane, există echipe care se pot mobiliza, însă toate acestea pot fi folosite doar dacă sunt identificați eventualii donatori”, a completat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al unității medicale.