Capitala și alte județe, sub cod portocaliu de caniculă începând de joi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi avertizări de temperaturi extreme. Valul de căldură continuă în România şi în următoarele zile, cu valori resimţite de peste 40 de grade Celsius. Joi, de la ora 10.00, Capitala şi alte 11 judeţe se vor afla sub cod portocaliu de caniculă.

Valul de căldură se va manifesta miercuri în majoritatea zonelor țării. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime între 17 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală în sudul și vestul țării.

Capitala se va afla până vineri dimineața sub avertizări Cod glaben și Cod portocaliu de caniculă, cu maxime care pot ajunge la 38 de grade Celsius. Astfel, de miercuri de la ora 10.00 până joi la ora 10.00, canicula și disconfortul termic vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 18…21 de grade.

De joi dimineața până vineri la ora 10.00, vremea va fi în continuare caniculară, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade, caracterizând în centrul orașului o noapte tropicală. O atenționare meteorologică cod galben este valabilă pentru municipiul București în intervalul 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10, ce vizează caniculă și disconfort termic, iar o avertizare cod portocaliuvalabilă pentru municipiul București va fi în vigoare în intervalul 26 iunie, ora 10 – 27 iunie, ora 10, ce vizează caniculă și disconfort termic.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati