Primăria Orașului Popești-Leordeni anunță deschiderea oficială a celei mai noi și întinse zone de recreere din localitate. Cetățenii sunt invitați, de luni până duminică, să se bucure de peste 5 hectare de spațiu verde amenajat special pentru relaxare, mișcare în aer liber și picnicuri în familie.
Accesul se face prin zona serelor, pe Drumul Prieteniei, unde autoritățile au pregătit o parcare dedicată vizitatorilor.
Pentru siguranța și confortul tuturor, accesul auto este interzis pe aleea bălții, spațiul fiind rezervat exclusiv pietonilor.

Zona este complet echipată cu bănci, coșuri de gunoi, camere de supraveghere și alte facilități, pentru a asigura o experiență plăcută tuturor celor care aleg să petreacă timp în natură.
‼️ Primăria reamintește că pescuitul și scăldatul sunt strict interzise în zona administrată de instituție.


