Nicușor Dan, la Congresul PNL: În cei 35 de ani de la Revoluție, PNL a făcut greșeli

Președintele Nicușor Dan a participat, sâmbătă, la Congresul PNL în care se alege noua conducere și a declarat că, în cei 35 de ani de la Revoluție PNL, a făcut greșeli.

„E o onoare pentru mine să fiu azi cu dumneavoastră. Vreau să vă mulumesc, România a trecut printr-un moment dificil, PNL a mers în direcția corectă. În cei 35 de ani de la Revoluție, PNL a făcut greșeli, însă sunt două lucruri foarte importante pe care le-a făcut. În momentele importante a ținut direcția corectă pentru România, doi, și-a asumat decizii grele în momente grele.

Acesta este un astfel de moment. Suntem cu toții obligați să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost așezate greșit în societate, pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta.

Sunt foarte optimist că vom reuși să facem împreună lucrurile astea. România are un sector privat dinamic, competitiv, România are șansa să intre în OCDE și astfel să atragă mult mai multe investiții străine, deci România are viitor și într-un timp tangibil. Vă doresc un congres reușit și vă asigur că veți avea în mine un partener”, a spus Nicușor Dan.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati