La data de 10 iulie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 13 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată și furt.
În fapt, la data de 9 iulie 2025, polițiștii Capitalei au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, având fața acoperită, ar fi pătruns, fără drept, în incinta unui magazin din Sectorul 3 și ar fi amenințat angajații societății comerciale, cu scopul de a sustrage bani din casa de marcat.
În urma investigațiilor desfășurate, a fost identificat un bărbat în vârstă de 25 de ani, bănuit de comiterea faptelor.
Totodată, din datele și probele administrate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în aceeași zi, în jurul orei 18:00, bărbatul ar fi sustras de pe raft, profitând de neatenția angajaților, mai multe produse alimentare, în valoare de aproximativ 250 de lei.
Ulterior, în jurul orei 22:00, bănuitul ar fi pătruns din nou, fără drept, în incinta aceleiași societăți comerciale, de unde ar fi încercat să sustragă o sumă de bani, amenințând cu un obiect ascuțit două persoane, angajate ale magazinului. Una dintre persoanele vătămate a reușit să iasă din magazin, moment în care bărbatul a părăsit locația fără a sustrage alte bunuri sau bani.
Ca urmare a unui complex de activități operative, la data de 10 iulie, bărbatul a fost depistat și condus la audieri. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar magistrații au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 13 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată și furt.


