Primită în dar din partea comunității, o excursie în lumea imersivă a Muzeului Mina a pus la dispoziția participanților noi modalități de percepție a mediului înconjurător.
Locuri îndepărtate și greu accesibile, precum misterele Cosmosului și alte lumi extraordinare, au fost explorate în această săptămână de copiii care se pregătesc pentru viața independentă.
Sprijiniți de voluntari ai Asociației Lindenfeld, în cadrul Programului socio-educațional ”Ajungem mari”, vizitatorii au pătruns în portalul interactiv al muzeului, special conceput pentru a stimula creativitatea, interacțiunea și mișcarea fizică.
În cadrul acestui periplu virtual, cei mici au reușit, cu sprijinul specialiștilor, să acumuleze noi cunoștințe și deprinderi de adaptare la mediul înconjurător.
Atrași de provocările senzoriale ale acestei călătorii, cu bagajul de cunoștințe mai bogat, copiii nu vor uita prea curând experiența trăită în acest univers captivant.
La cele două sesiuni de vizită la muzeu au participat în total 22 de copii beneficiari ai Centrului de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități ”Împreună” și ai Internatului de Tip Social pentru Copiii cu Dizabilităţi „Domnița Bălașa”, ambele din Sectorul 6.


