Aruncăm tone de haine, dar reciclăm de șase ori mai puțin decât vest-europenii

Deși în multe orașe din țară au apărut containere pentru textile, colectăm mai puțin de un kilogram anual pe locuitor. Chiar și de șase ori mai puțin comparativ cu Europa de Vest, potrivit datelor Asociației Române pentru Reutilizare și Reciclare, scrie stirileprotv.ro.

Oricum, în România sunt numai două centre de reciclare, în Cluj și București, și prea puține centre de reutilizare.

De la începutul anului până acum, în Cluj s-au adunat în zeci de containere 100 tone de textile. Cei care le aduc spun că e o soluție bună pentru a face loc altor haine în garderobă.

În medie, 8 tone ajung săptămânal în acest centru de reciclare. Tricourile, fustele și rochiile sunt articolele care se regăsesc cel mai des. O treime primesc a doua șansă și pot ajunge pe rafturile magazinelor second-hand.

Iosif Bencze, reprezentant centru de reutilizare: „Hainele trec printr-o etapă de curățare, astfel încât să ajungă în cea mai bună formă înapoi în circuit.”

Doina Plăcintă, corespondent PRO TV: „Pe de altă parte, aproximativ 50% din hainele care sunt aruncate de oameni nu mai pot fi salvate. În spatele meu sunt peste 80 de tone de îmbrăcăminte, care așteaptă să fie reciclate.”

Procesul de reciclare, în care materialul ajunge fibră, nu este simplu. Textilele sunt mărunțite, iar țesătura e desfăcută în fire.

Senzori speciali verifică compoziția fibrei textile, în funcție de care unele pot ajunge să fie folosite la sisteme de umplere a mobilei sau în izolații folosite la construcții. Acestea merg însă la export.

Zoltan Gündisch, reprezentant centru de reciclare: „Ne dorim să avem opțiuni și în România, dar în acest moment, din păcate, nu prea există companii care să utilizeze fibră reciclată în România.”

Deși, odată cu amplasarea containerelor, se adună textile peste tot în țară, multe primării nu au amenajat și centre de reciclare, iar cele dedicate reutilizării sunt puține.

Raul Pop, reprezentantul Ministerului Mediului: „Noi sperăm ca, prin programul de finanțare pe care îl are Fondul pentru Mediu, aceste fabrici de reciclare să se înmulțească.”

În lipsa acestor centre, singura soluție rămâne incinerarea.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati