Nicușor Dan: „Este aberant ca pensia unui magistrat să fie egală cu salariul”

Președintele Nicușor Dan a precizat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că este „total aberant” ca, potrivit legii actuale, pensia unui magistrat care iese din sistem să fie egală cu salariul.

Acesta susține că pensiile egale cu salariile încurajează ieșirea prematură din sistem și afectează calitatea actului de justiție.

„Este total aberant ca pensia pe care o ia un magistrat să fie egală cu salariul. Această prevedere din legea actuală încurajează oamenii să iasă din sistem și astfel pierdem foarte mulți specialiști și calitatea actului de justiție. Am un respect deosebit față de magistrații care aleg să rămână în sistem și care simt responsabilitatea de a pune societatea noastră în ordine.”, a declarat acesta.

”Nu se poate continua cu această debandadă de la CSM!”

Totodată, el acuză Consiliul Superior al Magistraturii de lipsă de rigoare în gestionarea cererilor de pensionare, spunând că 90% dintre solicitări nu respectă termenul legal de anunț prealabil de 90 de zile.

”Din păcate, prea mulți magistrați se pensionează într-un mod imprevizibil, fără a respecta termene clare, fără o dată certă, lăsând instanțele descoperite. 90% dintre cererile care au ajuns la mine nu respectă regula anunțului prealabil de 90 de zile. Nu se poate continua cu această debandadă de la CSM!
Voi discuta personal cu cei care ezită să plece. Sunt deschis la dialog cu orice magistrat care vrea să continue, dar are dubii din cauza lipsei de predictibilitate.”, a precizat șeful statului.

„Revenirea în magistratură ar trebui să fie posibilă în termen de 5 ani, dar fără privilegii incorecte”

Nicușor Dan a anunțat că va solicita modificarea legislației astfel încât magistrații pensionați care revin în sistem să nu mai beneficieze simultan de indemnizație și o parte din pensie. De asemenea, dorește introducerea unor reguli clare pentru stabilitatea sistemului judiciar.

”În același timp, nu este normal ca un magistrat pensionat să revină în sistem și să primească și indemnizația, și 15% din pensie. Voi cere eliminarea acestei prevederi din lege. Revenirea în magistratură ar trebui să fie posibilă în termen de 5 ani, dar fără privilegii incorecte.

Justiția are nevoie de stabilitate. Vom avea discuții pe noul proiect de lege privind reforma pensiilor magistraților cu toți factorii implicați. Vreau să închidem acest subiect cu reguli corecte și clare, care să redea demnitatea și funcționalitatea sistemului de justiție.”, a conchis sursa citată.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati