În perioada 1-3 august 2025, se desfășoară cea de-a IX-a ediție a Festivalului Strada Armenească, la Grădina Botanică ‘Dimitrie Brândză’ din București, notează stradaarmeneasca.ro.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an își propune să consolideze axa culturală București-Chișinău-Erevan, articulând-o printr-un program artistic ce reunește nume importante ale scenei internaționale din Armenia, Republica Moldova și România.
- ”Timp de trei zile, Grădina Botanică devine un spațiu deschis în care tradițiile armenești se întâlnesc cu energiile contemporane ale orașului. Festivalul își păstrează structura polifonică, în care se împletesc concertul cu meșteșugul, memoria cu improvizația și ritualul cu experimentul artistic. Publicul va putea asculta voci care aduc laolaltă trecutul și prezentul: de la fanfare legendare la poeți sonori ai muzicii urbane, de la cântece de dor la ritmuri care străbat granițele limbii”, precizează comunicatul.
Pe scena festivalului vor urca Zdob și Zdub, Fanfara Ciocârlia, Robin and the Backstabbers, The Bambir (Armenia), Surorile Osoianu, Corina Sîrghi & Taraf, Frate Gheorghe & mica orchestră, Gata Band (Armenia).
Festivalul Strada Armenească este organizat de Uniunea Armenilor din România și Centrul Cultural Armean din București. Intrarea este liberă, iar accesul se realizează în limita capacității.
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Strada Armenească a fost programată între 2 și 4 august 2024, la Grădina Botanică din București.
Timp de trei zile, festivalul a transformat grădina într-un spațiu vibrant, dedicat culturii și tradițiilor armenești reinterpretate pentru toți pasionații de diversitate culturală. În program au fost incluse concerte ale unor trupe și artiști precum: Subcarpați, Ladaniva, Ovidiu Lipan Țăndărică feat. Stelu Enache și Balkano, Paulina, JINJ, Karin Band, Prima Dragoste, Hayk Karoyi, Susanna Najarian, Lilit Petrosyan.
În zilele de 3 și 4 august, au fost organizate ateliere de broderie, sculptură în piatră vulcanică (tuf) și ceramică, destinate copiilor și tinerilor. Au fost prezentate colaje inspirate de Sergei Parajanov și dansuri armenești. Vizitatorii au avut ocazia să descopere și să achiziționeze creații originale și meșteșuguri autentice armenești și românești, de la bijuterii tradiționale de la poalele muntelui Ararat la țesături armenești reinterpretate.
Biblioteca pop-up din cadrul festivalului a găzduit discuții despre cultura armeană & pop culture la care au participat Tigran Galstyan, ambasadorul Armeniei în României; Oana Suciu, lector universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București; precum și graficianul Hrant Jaghinyan. Capitolul dedicat Poveștilor din cartierul armenesc i-a avut ca invitați pe Varujan Vosganian – scriitor și președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Pambuccian – președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor din Camera Deputaților, Mihai Stepan Cazazian – redactor-șef al revistei Ararat.
În ultima zi a festivalului, a avut loc o discuție despre marele cineast și artist armean Sergei Parajanov, în compania regizoarei Armine Vosganian și a criticului de film Victor Morozov.
Ediția din 2023 a Festivalului Strada Armenească s-a desfășurat între 26 și 27 august, tot în incinta Grădinii Botanice din București. Manifestarea a cuprins, printre altele, concerte live ale unor artiști din Armenia și România, un târg meșteșugăresc și spectacolele de teatru de păpuși pentru cei mici. Unul dintre principalele puncte de atracție a fost atelierul de sculptat în piatră – Hacikar, susținut de Narine Poladian, urmat de vizionarea spectacolului de păpuși ‘Trio Puppet’.
Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească a avut loc între 2 și 4 august 2019, în inima Cartierului Armenesc din București. A inclus o serie de evenimente pentru întreaga familie, expoziții, workshopuri, prezentări de modă ale costumelor tradiționale și moderne armenești, tururi ghidate, dansuri tradiționale.
Ediția aniversară cu numărul cinci a festivalului s-a ținut între zilele de 3 și 5 august 2018, pe strada cu același nume din Capitală, evenimentul însemnând trei zile de concerte și dansuri, un bazar, precum și renumitul khorovatz (grătar). Vizitatorii au beneficiat de tururi ghidate prin cartierul Armenesc, Catedrala Armeană și Muzeul Dudian, un treasure hunt în zona festivalului pentru a afla mai multe despre toate etniile prezente la eveniment, un escape room prin care au putut descoperi povestea ascunsă a școlii armene din București, ateliere de dansuri și caligrafie, strada de carte și faimoasa bătaie cu apă.
Uniunea Armenilor din România este o organizație non-guvernamentală constituită în anul 1919, cu scopul de a-i ajuta pe armenii refugiați în România după Genocidul din 1915. După 1990, comunitatea armeană a reînființat Uniunea Armenilor din România, dorind să păstreze moștenirea culturală și spirituală a armenilor de pe aceste meleaguri, dar să și promoveze cultura și tradițiile armene în rândul publicului larg.
Festivalul Strada Armenească este organizat de Uniunea Armenilor din România, finanțat de Guvernul României prin Departamentul de Relații Interetnice.


