Primăria Sectorului 1 dă startul programului de sterilizare gratuită a animalelor de companie

Primăria Sectorului 1, prin Poliţia Locală Sector 1 – Serviciul Poliţia Animalelor, continuă Programul de sterilizare gratuită a animalelor de companie, acţiune ce îşi propune prevenirea înmulţirii numărului de animale abandonate pe domeniul public.

Pentru a veni în sprijinul proprietarilor animalelor de companie, Consiliul Local Sector 1 a aprobat anul acesta o hotărâre care prevede sterilizarea gratuită a câinilor și a pisicilor de rasă comună şi metişii acestora, cu deţinător domiciliat în Sectorul 1, potrivit unui comunicat de presă.

Unde se află centrul de sterilizare gratuită

Ca urmare a acestei hotărâri, administrația locală a Sectorului 1 a deschis începând cu de astăzi, 01.08.2019, un centru de sterilizare gratuită, situat în strada Pajurei nr. 13, unde locuitorii Sectorului 1 își pot steriliza gratuit animalele de companie.

Astfel, cetăţenii din Sectorul 1, care dețin animale de companie (câini sau pisici) și care doresc să le sterilizeze, se pot programa telefonic la 021.490.40.07, de luni până joi, între orele 08.00-16.00.

Programul de funcționare

Programul de funcționare al centrului de sterilizare este în zilele de MARŢI, între orele 09.00-17.00, JOI, între orele 09.00-18.00 şi VINERI, între orele 09.00-17.00.

Pentru proprietarii de animale, persoane vârstnice sau nedeplasabile, Serviciul Poliţia Animalelor asigură transportul gratuit al animalelor.

Programul este destinat doar locuitorilor Sectorului 1. Aceștia vor prezenta un act de identitate care să ateste domiciliul.

Potrivit Legii nr. 258/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, proprietarii de animale de companie sunt obligați să-și sterilizeze câinii de rasă comună şi metişii acestora, în caz contrar putând fi sancționați cu amenzi de până la 10.000 lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati