Sectorul 1 anunță modificări la taxa de ridicare a gunoiului menajer: „Plătești pentru cât arunci”

Primăria Sectorului 1 a inițiat demersurile pentru intrarea în legalitate în chestiunea instituirii unei taxe pentru deșeurile menajere, care se va aplica atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

Măsura, care va fi dezbătută în ședința Consiliului Local din 25 august 2025, presupune obținerea acordului Consiliului General al Municipiului București și respectă legislația în vigoare (Legea nr. 101/ 2006, Legea nr. 51/ 2006, O.U.G. nr. 92/ 2021) și regulamentele Primăriei Generale a Municipiului București.

Mai mult, în urma unui control realizat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, în anul 2021 se atrăgea atenția asupra neîndeplinirii acestor obligații de către administrația publică locală. În ciuda acestui fapt, intrarea în legalitate nu a fost realizată pe timpul mandatului precedentei administrații.

Până în prezent, costurile pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere au fost suportate exclusiv din bugetul local, atât pentru cetățeni, cât și pentru instituțiile publice din sector.

„Am început reorganizarea serviciului de salubritate, reorganizare care va dura câteva luni. Scopul nostru este ca, la final, cetățeanul Sectorului 1 să beneficieze de servicii mai bune, pe care le poate evalua singur, având acces la toate informațiile: costul suportat de cetățeni, valoarea serviciului plătit de primărie pentru fiecare stradă și calitatea muncii operatorului de salubritate. Această taxă nu reprezintă doar o sursă legală de finanțare pentru acoperirea cheltuielilor de salubritate, ci și o modalitate de a responsabiliza fiecare utilizator în privința cantității de deșeuri pe care o generează. Practic, intrăm în legalitate și aplicăm principiul european ‘plătești pentru cât arunci’, deja valabil în majoritatea sectoarelor Capitalei”, a declarat viceprimarul Sectorului 1, Iulian Hatmanu.

În paralel cu procedurile administrative, Primăria Sectorului 1 a început consultarea specialiștilor în domeniul gestionării deșeurilor, pentru a stabili cuantumul corect și echitabil al taxei. Vă reamintim că în celelalte sectoare ale Bucureștiului valoarea medie este de aproximativ 21 de lei pe lună /persoană.

Noua taxă va fi introdusă, la începutul anului viitor, doar după obținerea tuturor avizelor legale și va ține cont de capacitatea de plată a cetățenilor, având ca obiectiv asigurarea unui serviciu de salubritate de calitate și un mediu curat pentru întreaga comunitate.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati