Covid-ul de lungă durată este o afecţiune serioasă şi de durată, care afectează milioane de oameni din întreaga lume, reducând semnificativ calitatea vieţii. Simptome precum oboseala, tulburări de concentrare („ceaţa mentală”) şi dificultăţile de respiraţie persistă luni sau chiar ani după infecţia iniţială, având un impact comparabil cu boli grave precum Parkinson sau accidentul vascular cerebral (AVC), potrivit unui nou studiu, potrivit News.ro.
Încă de la primul val al pandemiei de Covid-19 a devenit evident că anumite simptome persistau timp de mai multe săptămâni, ba chiar luni, după infectarea cu virusul. Acest fenomen, cunoscut acum sub denumirea de „Covid de lungă durată” (sau sindrom post-Covid-19), este caracterizat de un ansamblu de simptome care apar, în general, în decurs de trei luni de la infecţia iniţială şi durează cel puţin două luni.
Majoritatea cercetărilor s-au concentrat pe descrierea simptomelor, cum ar fi oboseală, tulburări de concentrare („ceaţa mentală”) şi dificultăţi de respiraţie. Dar se cunosc mai puţin despre efectul lor asupra vieţii de zi cu zi.
Într-un nou studiu, publicat pe 25 august în Australian Journal of Primary Health, cercetătorii subliniază că sindromul post-Covid-19 nu reprezintă doar o sursă de disconfort sau neplăcere, după ce persoanele afectate au declarat că această afecţiune le poate limita profund viaţa de zi cu zi.
Ce este sindromul post-Covid-19?
Acum, după ce pandemia a trecut, cei mai mulţi oameni asociază Covid-ul cu o afecţiune trecătoare, asemănătoare unei răceli, manifestată prin câteva zile de febră, durere în gât sau tuse, urmate de recuperare rapidă. Însă, pentru numeroase persoane, această poveste nu se încheie atât de simplu.
Covid-ul de lungă durată afectează aproximativ 6% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 – noul coronavirus care provoacă boala -, cu peste 200 de simptome înregistrate. Pentru unii, durează doar câteva luni. Pentru „persoanele afectate pe termen lung”, simptomele persistă ani întregi.
Oamenii de ştiinţă afirmă că amploarea problemei este dificil de evaluat, deoarece simptomele diferă considerabil de la o persoană la alta. Această variabilitate a simptomelor a generat dezbateri privind natura reală a Covid-ului de lungă durată, ce îl cauzează şi, în unele cazuri, dacă existenţa acestuia este reală.
Însă, tot mai multe dovezi demonstrează că sindromul post-Covid-19 este o afecţiune reală şi gravă. Cercetările arată că acesta diminuează calitatea vieţii până la niveluri comparabile cu cele întâlnite în sindromul de oboseală cronică, AVC, artrită reumatoidă sau boala Parkinson.
În noul studiu, o echipă de cercetători a intervievat 121 de adulţi din Australia care trăiesc cu Covid de lungă durată. Aceştia s-au infectat cu virusul între februarie 2020 şi iunie 2022, majoritatea având vârsta între 36–50 de ani. Cei mai mulţi nu au fost niciodată spitalizaţi şi şi-au gestionat boala acasă. Însă, după luni sau chiar ani, continuau să se confrunte cu dificultăţi în îndeplinirea activităţilor cotidiene pe care altădată le realizau fără efort.
Pentru a înţelege impactul sindromului post-Covid, cercetătorii le-au cerut participanţilor să completeze două chestionare utilizate pe scară largă în cercetarea medicală pentru a măsura dizabilitatea şi calitatea vieţii – Scala OMS de Evaluare a Dizabilităţii (WHODAS 2.0) şi Chestionarul de Sănătate Short Form (SF-36). Aceste chestionare reflectă în mod fidel perspectiva şi experienţa directă a persoanelor evaluate. Spre deosebire de examinări imagistice sau analize de sânge, ele arată ce înseamnă simptomele pentru viaţa de zi cu zi.
Rezultatele au fost izbitoare. Persoanele cu Covid de lungă durată au raportat un nivel de dizabilitate superior celui înregistrat de 98% din populaţia generală a Australiei. În plus, 86% dintre acestea au depăşit pragul asociat dizabilităţii severe, faţă de doar 9% în rândul populaţiei generale.
În medie, persoanele afectate au raportat dificultăţi în desfăşurarea activităţilor zilnice timp de aproximativ 27 de zile pe lună, iar în jur de 18 zile au fost complet lipsite de capacitatea de a funcţiona normal.
Sarcini simple, precum alimentaţia sau îmbrăcatul, au fost mai puţin afectate, însă activităţi mai complexe, de la treburile casnice la interacţiunile sociale, au fost grav afectate. Deşi majoritatea îşi puteau acoperi nevoile de bază, participarea lor la viaţa de familie, la locul de muncă şi în comunitate era considerabil restrânsă.
Calitatea vieţii acestora a fost, de asemenea, grav afectată. Nivelurile de energie şi viaţa socială au fost cel mai afectate, reflectând modul în care oboseala şi tulburările de concentrare afectează activităţile, relaţiile şi conexiunile comunitare.
În medie, scorurile generale ale calităţii vieţii au fost cu 23% mai mici decât în populaţia generală.
Sursa: News.ro
