„Litoralul pentru toți” aduce reduceri de până la 60% după un sezon slab pe litoralul românesc

Sezonul estival pe litoralul românesc se apropie de final, iar hotelierii încearcă să profite de ultimele zile pentru a-și rotunji veniturile. După un sezon cu mai puțini turiști și încasări reduse față de anii trecuți, programul „Litoralul pentru toți” va începe în luna septembrie și vine cu reduceri de până la 60%, arată Antena3 CNN.

Patronii unităților de cazare spun că programul este ultima șansă de a echilibra pierderile din această vară. În Eforie, la hotelurile de două stele, o cameră poate fi rezervată la sub 100 de lei pe noapte, iar în Jupiter, pentru o cameră în regim all inclusive, prețurile încep de la 270 de lei de persoană.

„Pentru începutul lunii septembrie și chiar pentru sfârșitul lunii august avem oferte și reduceri în derulare de până la 40% din tariful de cazare, ceea ce face ca prețurile pentru o noapte să fie foarte, foarte accesibile și, având în vedere că vremea e foarte bună, chiar așteptăm să vină cât mai mulți turiști pe litoral”, a declarat hotelierul Ionuț Pavana.

La rândul său, Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, afirmă: „A devenit tradițional programul «Litoralul pentru toți», de la 1 septembrie până la 30 septembrie. Sigur, cele mai rezervate zile sunt cele de la început. Iar școala începe devreme, o chestiune care n-a fost niciodată mediată”.

Operatorii plajelor s-au aliniat campaniei și anunță reduceri la prețurile șezlongurilor. „Vor fi prețuri pe măsură. Șezlongurile sunt aproape gratis. Dacă închiriezi patru, plătești trei. Un șezlong nu va fi mai mult de 20–25 lei, adică e aproape gratis. Cu 20 de lei nu mai faci nimic în ziua de azi”, spune Răzvan Chițan, administrator de plajă.

Hotelierii și agențiile de turism pun scăderea numărului de turiști și a veniturilor pe seama puterii reduse de cumpărare și a dispariției voucherelor de vacanță.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati