Sectorul 5: Amenzi de 36.000 de lei pentru terenuri invadate de ambrozie

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5 au demarat o nouă serie de controale pentru combaterea ambroziei, o buruiană cu polen extrem de alergen, responsabilă de probleme de sănătate pentru numeroși locuitori.

  • În urma verificărilor efectuate, autoritățile au identificat 34 de terenuri infestate. Proprietarii sau deținătorii acestora au primit 46 de somații, iar pentru nerespectarea legii au fost întocmite 20 de procese verbale de sancționare, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 36.000 de lei.

”În urma verificărilor efectuate pe raza Sectorului 5, au fost identificate 34 de terenuri cu ambrozie, au fost aplicate 46 de somații și au fost încheiate 20 de procese verbale de verificare, constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale pentru proprietarii/beneficiarii terenurilor cu ambrozie, în cuantum total de 36.000 lei.”, a transmis Primăria Sectorului 5.

Autoritatea locală reamintește că, potrivit Legii 62/2018, proprietarii și administratorii de terenuri sunt obligați să igienizeze și să curețe suprafețele de ambrozie.

Nerespectarea prevederilor atrage sancțiuni între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Prin aceste controale, autoritățile urmăresc să reducă răspândirea ambroziei și să protejeze sănătatea cetățenilor.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati