Statul român cumpără un avion, din bani europeni

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o Hotărăre de Guvern prin care a creat cadrul legal pentru achiziţionarea unui Avion Frontex, necesar supravegherii frontierei externe şi şi controlului frontierelor externe ale Uniunii Europene.

  • Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii ”Creşterea capacităţii operaţionale a FRONTEX – Aeronavă cu aripi fixe – Avion Frontex”.

Valoarea totală a achiziţiei se ridică la 163,7 milioane lei, 90% fiind bani europeni.

 

”Prin acest act normativ se creează cadrul legal în vederea achiziţionării de către statul român a unui Avion Frontex în vederea eficientizării supravegherii frontierei externe şi a gestionarii eficiente a activităţilor personalului Poliţiei de Frontieră Române, prin prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere.

Prin achiziţia acestui mijloc modern, eficient şi adaptabil la supravegherea aeriană, statul român contribuie la creşterea capacităţii operaţionale a Frontex- Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă- în domeniul supravegherii şi controlul frontierelor externe ale Uniunii Europene, în linie cu obiectivele stabilite la nivel european şi naţional”, a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă.

Avionul va fi dotat cu echipamente performante de observare

Potrivit documentului citat, consolidarea securităţii frontierelor contribuie atât la protejarea integrităţii statului român, cât şi la garantarea stabilităţii şi prosperităţii la nivel european.

Valoarea totală a achiziţiei se ridică la 163,7 milioane lei. Contribuţia financiară a UE reprezintă 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, restul de 10% fiind contribuţia României.

”Proiectul are ca obiect achiziția unei aeronave de supraveghere în scopul consolidării capacității operaționale a Poliției de Frontieră Române în cadrul activităților coordonate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex)”, arată Poliția de Frontieră Română.

Potrivit acesteia, aeronava va fi dotată cu echipamente performante de observare și transmisie a datelor, contribuind astfel la prevenirea și combaterea migrației ilegale, a criminalității transfrontaliere și la gestionarea eficientă a situațiilor de criză.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati