Federația Greenfield Băneasa: Intervale orare de acces pe drumul Consolight – Padina pentru a proteja pădurea și siguranța locuitorilor

Federația Greenfield Băneasa își reafirmă angajamentul pentru un stil de viață sigur, responsabil și în armonie cu natura, dar și cu respect față de comunitatea locală.

  • Astfel, organizația a transmis către Romsilva o solicitare privind modificarea și completarea contractului existent, prin introducerea unor intervale orare de circulație.

Măsura are ca scop protejarea mediului, asigurarea siguranței locuitorilor și menținerea unui echilibru între utilizarea pădurii și conservarea acesteia.

În acest sens, Federaţia a solicitat Romsilva modificarea şi completarea contractului prin introducerea unor intervale orare de circulaţie, având în vedere:

• respectarea rezoluției şi a recomandărilor transmise de Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica Bucureşti către Ministerul Mediului și către Romsilva, privind siguranța locuitorilor (documentul mai jos);
• înțelegerea deplină a nevoilor de agrement ale celorlalți bucureșteni în Pădurea Băneasa;
• rezultatele studiului de trafic realizat de către CNAIR pentru Aleea Teișani, care arată intervalele de utilizare intensă și necesitatea reglementării fluxului de circulație;
• necesitatea de a evita stigmatizarea locuitorilor cartierului Greenfield, în contextul tensiunilor alimentate de anumite organizații de mediu sau de presă;

Respectăm și ținem cont de toate opiniile exprimate, inclusiv ale celor care își doresc cât mai puține mașini în interiorul pădurii. În același timp, atragem atenția asupra importanței menținerii accesului pe drumul forestier, în contextul fenomenelor climatice extreme din ultima perioadă și al riscurilor majore pentru viața și siguranța locuitorilor.

”Această rută este vitală pentru siguranța locuitorilor în cazul blocării Aleii Teişani, iar accesul pe drumul forestier reprezintă doar o soluție temporară, valabilă doar până când autoritățile competente vor găsi și implementa alternative durabile și sigure de acces pentru locuitorii din cartierul Greenfield”, transmite Federația Greenfield Băneasa.

În acest context, vă informăm că, începând cu 11 Septembrie 2025, accesul pe drumul forestier Consolight – Padina, strict reglementat şi controlat prin LPR (License Plate Recognition), se desfășoară în condițiile contractului încheiat cu Romsilva, respectând următoarele reguli obligatorii:

• Circulația auto este permisă de luni până vineri, doar în intervalele: 07:00–10:00 și 15:00–18:00;
• În restul timpului și în weekend, drumul este dedicat exclusiv pietonilor și bicicliștilor;
• Viteza maximă admisă: 20 km/h;
• Accesul este permis doar vehiculelor cu masa ≤ 3,5 tone;
• Staționarea și aruncarea materialelor inflamabile sunt strict interzise;
• Tranzitul este în sens unic: Consolight → Padina.

Potrivit sursei citate, aceste măsuri reprezintă o soluție rezonabilă şi responsabilă, care răspunde nevoii de siguranță a comunității, dar și dorinței legitime de a proteja pădurea și de a limita traficul auto în interiorul acesteia.

Beneficiile utilizării drumului Consolight – Padina din perspectiva diminuării blocajelor de trafic pe Aleea Teisani:
• Emisii de noxe de 7 ori mai scăzute;
• Emisii de particule PM10 reduse de 8 ori;

”Subliniem că intențiile noastre nu au fost și nu vor fi niciodată de a afecta pădurea, ci de a trăi responsabil și de a avea o cale de acces secundară, esențială pentru siguranța și viața cotidiană a locuitorilor din cartierul Greenfield.”, conchid reprezentanții Federației Greenfield Băneasa.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati