În primele zile ale noului an școlar, jandarmii și polițiștii din București au descoperit obiecte periculoase asupra unor elevi. Printre cazurile semnale se numără un dispozitiv cu electroșocuri și un baston telescopic. De asemenea, a fost raportat un conflict în care un minor a fost bruscat și amenințat de un agent de pază, scrie antena3.ro.
Potrivit autorităților, un elev de 16 ani de la Liceul Tehnic „Iuliu Maniu” a fost prins cu o armă cu electroșocuri. Tânărul este deja cercetat într-un alt dosar pentru loviri și violențe.
La aceeași unitate de învățământ, un alt elev avea asupra lui un baston telescopic, pe care a spus că îl folosea pentru autoapărare.
Totodată, potrivit autorităților, în zona Școlii Postliceale FEG, un agent de securitate este acuzat că a bruscat și amenințat un elev de 16 ani, după un conflict verbal. Tânărul a depus plângere, iar cazul este cercetat pentru purtare abuzivă.
Autoritățile au precizat că obiectele periculoase au fost ridicate și predate poliției, iar cercetările continuă.
Pentru a preveni alte incidente, Jandarmeria și Poliția Capitalei vor intensifica patrulele și activitățile educative în școli, în cadrul campaniei „MAI multă grijă, MAI multă siguranță”, au transmis jandarmii.
Părinții sunt îndemnați să fie atenți la comportamentul adolescenților, iar profesorii să sesizeze imediat autoritățile în cazuri suspecte.


