Cea mai bună lună iulie înregistrată vreodată în sectorul turismului din Grecia / Veniturile din turism au ajuns la 12,18 miliarde de euro

Turismul din Grecia a înregistrat cea mai bună lună iulie din istorie, şi un nivel record al sosirilor şi veniturilor în primele şapte luni din acest an, informează publicaţiile To Vima şi Kathimerini.

În perioada ianuarie-iulie 2025, sosirile vizitatorilor străini au urcat în ritm anual cu 2,6%, în timp ce veniturile din turism au crescut în ritm anual cu 12,5%, ajungând la 12,182 miliarde de euro, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG).

Şi datele privind traficul de pasageri pe aeroporturile din Grecia în august arată aceeaşi tendinţă ascendentă, transmite G4Media, care citează Agerpres.

Creşterea veniturilor din turism, combinată cu majorarea exporturilor, a contribuit la o scădere a deficitului de cont curent al ţării, care s-a redus la 6,7 miliarde de euro, în primele şapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2024.

Analiştii se aşteaptă ca Grecia să înregistreze un alt an solid pe segmentul turismului, un motor-cheie al economiei. Anul trecut, veniturile statului elen din turism au ajuns la 21,7 miliarde de euro, în creştere de la 20,6 miliarde de euro, în 2023. Turismul este responsabil pentru mai mult de un sfert din PIB-ul Greciei şi asigură un mijloc de trai pentru aproape două milioane de greci.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati