Gabriela Firea anunță noi nume în echipa de consilieri pentru Primăria Capitalei

Gabriela Firea, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, prezintă continuarea listei cu candidații PSD pentru Consiliul General al Municipiului București (CGPMB), dupa cei anunțați luni seara.

Potrivit edilului Bucureștiului, pe listă se regăsesc, alături de personalități marcante ale vieții publice, care au performat în domeniile în care au activat, și colegi cu activitate politică și administrativă, mulți dintre ei la al doilea sau chiar la al treilea mandat de consilier general.

”Azi m-am întâlnit și doresc să vi-i prezint pe următorii propuși pe lista de Consiliu, dupa cei anunțați luni seara: Georgiana Untea, Mihaela Enciu, Anca Comanici, Natalia Petrescu, Valeriu Suhan, Marius Pavel, Cristian Olteanu, Honorius Circa, Cristian Doicin și Maxim Radu”, a scris Gabriela Firea pe pagina de Facebook.

”Oamenii pe primul loc! Și tineri, și de vârstă mijlocie și seniori. Totul este să fie onești și pregătiți. Viața mea este ca o carte deschisă. Nu am secrete sau limbaj dublu. Așa cum am făcut și în primii patru ani de mandat, mă bazez în continuare pe echipa de consilieri generali a căror contribuție este esențială pentru ca proiectele benefice pentru bucureșteni să poată fi puse în aplicare”, a completat aceasta.

Totodată, edilul Capitalei arată că funcția de membru în Consiliul General al Capitalei presupune deopotrivă responsabilitate și experienta, dar și ”vocația de a fi aproape de oameni și de a munci pentru binele comun”.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati