Elevii din clasele V–VIII din Ilfov și București au ocazia să își pună creativitatea și pasiunea pentru tehnologie la încercare în cadrul Concursului de Modelare și Printare 3D, organizat de Măgurele Science Park.
Tema concursului: realizarea unui obiect 3D care poate fi utilizat în cadrul predării unei materii la clasă. Cele mai inovative și utile creații vor fi premiate!
🔹 Perioada de desfășurare: 5 septembrie – 8 decembrie 2025.
🔹 Detalii și înscrieri: link aici.
Organizatorii îi încurajează pe elevi să își exprime imaginația și să descopere potențialul tehnologiilor viitorului.
Concursul este susținut de Consiliul Județean Ilfov, Primăria Orașului Măgurele, IFIN-HH, Universitatea POLITEHNICA din București și Universitatea din București.
„Este o șansă pentru tineri să se familiarizeze cu tehnologiile moderne, să creeze și să înțeleagă cum inovația poate sprijini procesul educațional”, transmit organizatorii.


