NAG 2025 – Noaptea Albă a Galeriilor se desfăşoară între 3 şi 5 octombrie, în Bucureşti şi în alte 16 oraşe din ţară

Noaptea Albă a Galeriilor se va desfășura între 3 și 5 octombrie, în spațiile dedicate artei contemporane din București și alte 16 orașe din țară.

Potrivit unui comunicat de presă, pentru al 19-lea an consecutiv, NAG 2025 pune pe harta nocturnă peste 200 de proiecte în galerii, spații alternative, hub-uri creative și ateliere de creație din: București, Alba Iulia, Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Mediaș, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și Valea Jiului (Petrila și Petroșani).

Ediția din acest an are în centrul său expoziția focus NAG București, 24 Hour Party People / 2000-2020, deschisă publicului pe toată durata lunii octombrie la Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale nr. 32), un omagiu adus celor care, prin prezența și energia lor, au conturat scena culturii contemporane din București în ultimele două decenii.

Mai mult, în jurul expoziției, toată luna octombrie se desfășoară ca o buclă de 24 de ore trăite în slow motion și remixate în timp real: vernisaje care se termină la miezul nopții, petreceri comunitare cu schimb de haine și DJ set-uri, ateliere care rescriu orașul în publicații artizanale colective, discuții despre începuturile hipsterculturii, prietenii fragile și scene întinse pe trotuar.

”Proiectul nu invită la răsfoirea nostalgică a unui album de amintiri, ci este un exercițiu vizual care să ne reamintească tuturor că vremurile bune trec, dar și cele rele. Este o formă alternativă de re-enactment a unor momente trăite, când ziua și noaptea erau un loop etern de evenimente, când nu eram singuri niciodată”, spune Suzana Dan, fondatoare NAG, citată în comunicat.

  • Programul oficial de vizitare al NAG este în intervalul 18:00 – 00:00 pe 3 și 4 octombrie, iar pe 5 octombrie între 16:00 – 22:00, intrarea fiind liberă. Pentru programul specific fiecărei locații, informațiile sunt disponibile pe www.noapteagaleriilor.ro, pe paginile de eveniment dedicate fiecărui oraș, precum și pe paginile de Facebook și Instagram ale NAG.

Noaptea Albă a Galeriilor rămâne cel mai longeviv eveniment dedicat comunității creative din România. Din 2016, odată cu a zecea ediție, NAG s-a extins la nivel național și este astăzi organizat printr-o rețea solidă de organizatori locali în mai multe orașe din țară. Organizat de Asociația Ephemair, NAG creează punți între comunitatea artistică și publicul larg, aducând în prim-plan atât arta vizibilă, cât și zonele underground care definesc dinamica scenei contemporane.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati