Gabriela Firea anunță când va fi gata marele proiect al Capitalei Park&Ride Cora Pantelimon

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, anunță, pe Facebook, că sunt aproape finalizate lucrările la Park&Ride Cora Pantelimon, iar din această toamnă românii vor putea circula și parca în această zonă.

”Park&Ride Cora Pantelimon 500 de locuri de parcare! Un adevărat nod intermodal pentru cei care vin în Capitală. Ce-am găsit și ce-am făcut!

În 2016, la intersecția Șoselei Pantelimon cu Șoseaua Vergului am găsit o groapă. Nu era începută nicio lucrare iar planurile existente nu se puteau pune în practică. Am refacut proiectul și ne-am apucat de treabă.

Acum, parcarea și nodul intermodal sunt aproape de final. Zilele acestea a început turnarea betonului la placa peste parter.

În paralel, sunt pregătite pentru turnare plăcile peste etaje întâi și doi. Deja se lucrează și la montarea plăcilor metalice ale acoperișului.

Am, însă, o veste și mai bună. Lucrările la linia de tramvai sunt avansate. Până la sfârșitul lunii septembrie tramvaiul 55 va circula normal, cu întoarcere la nodul intermodal de sub park&ride.

Astfel, călătorii nu vor mai fi nevoiți să aștepte mult timp în stații și nu va mai fi nevoie doar de tramvaie cu dublă comandă pe această rută.

Din această toamnă, șoferii vor putea parca în noua construcție supraterană”, se arată pe pagina de Facebook a lui Gabriela Firea.

Edilul din București a anunțat și câte locuri de parcare vor fi disponibile în noul mare proiect pentru Capitală.

„Vor fi 500 de locuri disponibile. De acolo își pot continua drumul în oraș cu transportul în comun.

Prin acest obiectiv de investiții se reconfigurează, practic, toată zona. Nu construim doar o simplă parcare etajată, ci un nod intermodal care include tramvaie, autobuze și peroane pentru microbuze private.

De asemenea, este pregătit terenul și pentru viitoarea stație de metrou din zonă.

Anul trecut am semnat contractul de execuție, au fost obținute toate avizele, inclusiv autorizația de construire și s-a emis ordinul de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 21 de milioane de euro.”, a mai scris Gabriela Firea.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati