Ilie Bolojan: Facturile la energie ar trebui să scadă din a doua jumătate a anului viitor

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, într-un interviu la Digi24, că facturile la energie ar trebui să scadă din a doua jumătate a anului viitor, după ce vor intra în funcțiune unități de stocare a energiei, arată economedia.ro.

  • „Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facem ca țară este să ne asigurăm securitatea energetică. Aceasta este baza dezvoltării în anii următori. Pentru prime e o prioritate în perioada următoare”, a afirmat premierul.

Ilie Bolojan a menționat că, în ceea ce privește electricitatea, România are câteva probleme de sistem, care au fost neglijate.

Premierul a explicat că, în orele de prânz, se înregistrează supraproducție de energie ieftină pe care o pierdem, iar seara avem supraconsum din importuri.

„Datorită faptului că ne-am închis o parte din centrale care erau vechi, uzate, dar n-am pus nimic în loc, nu avem suficientă capacitate de producție”, a precizat Ilie Bolojan.

„Am minți să spunem că scădem facturile de pe o zi pe alta”, a subliniat premierul, precizând că „de anul viitor, în a doua jumătate, facturile ar trebui să scadă pentru că vor intra în funcțiune unități de stocare a energiei”.

Premierul Bolojan a mai susținut că trebuie finalizate hidrocentralele care sunt realizate în proporții de circa 70%, dar care au fost amânate pe diferite probleme de mediu.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati