100 de milioane de lei pentru programul FIV. Ministrul Muncii: 6.600 de familii pot primi bani pentru fertilizare in vitro

Ministerul Muncii a obținut, în urma rectificării bugetare, suma de 100 de milioane de lei credite de angajament pentru Programul de Fertilizare in Vitro (FIV), a anunțat ministrul de resort, Petre Florin Manole.

  • ”La rectificarea bugetară am cerut și am reușit să obținem 100 de milioane de lei credite de angajament pentru programul FIV. Putem demara sprijinul pentru peste 6.600 de familii pentru a-și împlini visul de a avea un copil. Iar de la anul, vom folosi fonduri europene pentru a mări numărul de beneficiari”, a precizat Manole într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

Potrivit notei de fundamentare care însoțește proiectul de rectificare bugetară, publicat luni de Ministerul Finanțelor, la˜ Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, creditele bugetare au fost suplimentate cu circa 5,52 miliarde lei.

”Se propune alocarea suplimentară de sume, în principal pentru asigurarea drepturilor de asistență socială cu suma de 2,52 miliarde lei credite de angajament și credite bugetare și pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat cu suma de 3,74 miliarde lei credite de angajament și credite bugetare”, se precizează în documentul citat.

La finalul lunii aprilie, Guvernul a aprobat continuarea, și în 2025, a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV).

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati