Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a transmis un mesaj ferm privind continuarea celui mai mare proiect finanțat din fonduri europene din județ – extinderea rețelei de apă și canalizare.
„Trebuie să continuăm lucrările deja începute și să mai luăm în calcul ceva – să obținem finanțare pentru a acoperi costurile la zi ale acestor lucrări. Neoficial, avem aproape un milion de cetățeni care locuiesc în Ilfov și care așteaptă ca gospodăriile să le fie racordate la rețeaua de apă.”, a declarat Thuma.
În prezent, Operatorul Apă-Ilfov alimentează cea mai mare parte a județului Ilfov cu apă potabilă – 20 de localități – Balotești, Tunari, Bragadiru, Cornetu, Ciorogârla, Domnești, Clinceni, Măgurele, Jilava, Mogoșoaia, Cernica, Pantelimon, Brănești, Glina, Periș, Ciolpani, Gruiu, Moara Vlăsiei, Grădiștea, Petrăchioaia.
Președintele CJ Ilfov a precizat că organizează săptămânal ședințe de lucru cu echipa Apă Ilfov, vizite pe șantiere și întâlniri cu primarii și constructorii pentru a eficientiza derularea proiectului. „Nu este simplu. Dar o rețea de canalizare modernă este vitală pentru Ilfov”, a subliniat el.
La rândul său, Marius Băicoianu, managerul unității de implementare proiecte din cadrul operatorului Apă Ilfov, a prezentat o analiză completă a proiectului în cadrul conferinței naționale „Viață, sănătate, responsabilitate: de la riscuri la soluții sustenabile în gestionarea utilizării apei în România”, organizată de Antena 3 CNN.


