Films 4 Kids – O Nouă Secţiune la BIFF 2020

Anul acesta, se împlineşte o dorinţă veche a echipei de organizare a Bucharest International Film Festival şi anume Secţiunea Films 4 Kids.

Trei filme emoţionante, premiate pe plan internaţional, îi vor încânta pe cei mici şi chiar şi pe cei mari, în weekend-ul 28 – 30 august 2020: „Călătoria fantastică a Maronei”, r. Anca Damian, „AĂŻlo: une odyssee en Laponie”, r. Guillaume Maidatchevsky şi „La tortue rouge” (The Red Turtle), r. Michael Dudok de Wit. Acestea au în comun forţa, curajul şi prietenia, valori care ne dorim să inspire şi să călăuzească publicul BIFF.

Films 4 Kids

Proiecţiile din cadrul secţiunii Films 4 Kids vor avea loc într-un loc inedit, la un cinema de tip rooftop de la Opera Comică pentru Copii (Calea Giuleşti, nr. 16). Această locaţie nu este întâmplător aleasă deoarece aceasta este o instituţie de cultură unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, ce încearcă să îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate, cât şi printr-o mulţime de proiecte extraordinare.

Deoarece ne dorim să contribuim la cultura cinematografică a celor mici şi să încurajăm familiile să participe la activităţi în aer liber în această perioadă dificilă, cu sprijinul partenerilor noştri, intrarea la proiecţiile din cadrul Secţiunii Film 4 Kids este gratuită, pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile. Mai mult, după proiecţia filmelor, Opera Comică pentru Copii vă invită să rămâneţi în acelaşi loc pentru a privi stele, planete şi sateliţi prin telescop, gratuit, în cadrul activităţii Observatorul OCC.

Programul secţiunii Films 4 Kids:

Vineri, 30 august, ora 20:45 – „Călătoria fantastică a Maronei” (L’extraordinaire voyage de Marona – original title), r. Anca Damian, o coproducţie Belgia, Franţa, România.

Cel mai recent film semnat de regizoarea Anca Damian a pătruns în inimile celor care l-au văzut, impresionaţi atât de stilurile de animaţie îmbinate într-o manieră inedită, cât şi de povestea captivantă a protagonistei. O căţeluşă care trece prin tot felul de întâmplări îşi trăieşte fericirea „invers ca la oamenii ce vor mereu altceva decât ce au”. „Ei numesc asta a visa. Eu numesc asta a nu şti să fii fericit”, spune Marona şi ne învaţă şi pe noi acest lucru pe tot parcursul filmului: să trăim bucuria ca pe o magie ce transformă fiecare pas făcut în viaţă într-un câştig pentru inimă.

Acest basm modern despre dragoste necondiţionată şi sacrificiu, inclus şi în Competiţia BIFF de anul acesta, a fost premiat în 2020 la Dublin – Câştigător al Premiului Juriului şi la TIFF – Nominalizare pentru Cel mai bun lungmetraj animat.

Sâmbătă, 29 august, ora 20:45 – „Ailo: une odyssee en Laponie”, r. Guillaume Maidatchevsky, o coproducţie Finlanda, Franţa

Regizorul acestei experienţe cinematografice ce combină filmul documentar cu cel de acţiune, ne introduce în atmosfera friguroasă scandinavă, chiar şi în luna august. Un ren nou-născut şi vulnerabil, Ailo, trebuie să depăşească provocările care îi stau în calea primului său an de viaţă, în peisajele uimitoare ale Laponiei.

Duminică, 30 august, ora 20:45 – „La tortue rouge” (The Red Turtle), r. Michael Dudok de Wit, o coproducţie Franţa, Belgia, Japonia.

Într-o animaţie plină de subînţeles, „Ţestoasa roşie” este povestea momentelor marcante din viaţa unui om, spusă din perspectiva unui bărbat care naufragiază pe o insula tropicală populată de ţestoase, crabi şi păsări. Spectatorii sunt încurajaţi să se identifice cu personajul principal şi să descopere pe cont propriu semnificaţia ascunsă a parabolei. Filmul a fost premiat la Cannes 2016 – Un Certain Regard Special Prize.

Bilete & Program

Acum, sperând că v-am transmis măcar puţin din magia BIFF 2020, vă anunţăm oficial că întregul program al festivalului este disponibil pe site: biff.com.ro şi pe Facebook, iar biletele pot fi achiziţionate de pe eventbook.ro

Gala de Închidere

Pe această cale dorim să vă anunţăm faptul că Gala de Închidere a ediţiei a XVI-a BIFF va avea loc pe 2 septembrie, ora 19:30, la Cinema Muzeul Ţăranului. După anunţarea câştigătorilor şi acordarea premiilor oferite de Institutul Cultural Român, veţi putea urmări filmul „The Truth”, în regia lui Hirokazu Koreeda cu Catherine Deneuve şi Juliette Binoche, ce a deschis Festivalul de la Veneţia în 2019.

Dorim să vă asigurăm că, BIFF va implementa normele stabilite de autorităţi şi apelează la cooperarea şi înţelegere din partea participanţilor la festival, în vederea desfăşurării evenimentului în condiţii de siguranţă

Festivalul este organizat de Fundaţia Charta, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României.

BIFF este un proiect cultural finanţat prin Ministerul Culturii.

Festivalul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Institutului Cultural Român şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati