Caz halucinant în județul Ilfov: un bărbat trăiește de două decenii într-o situație administrativă cu totul specială – a fost declarat mort, în mod oficial, deși el este cât se poate de viu. Ion Dumitru a descoperit întâmplător situația în care a ajuns, după ce a solicitat un duplicat al certificatului de naștere, potrivit gandul.ro.
Când a mers la primăria din Vidra, funcționarul de la ghișeu i-a spus, senin, că el figurează decedat încă din anul 2004.
Din câte se pare, totul a început cu o simplă eroare de transcriere. Adică, în 2004, în loc să fie consemnat decesul tatălui, cineva din primărie a înregistrat, din greșeală, moartea fiului.
„N-am mai auzit până acum de aşa ceva. E posibil să fi fost operat greşit. În loc să treacă decesul la tată, l-a trecut la fiu”, spune un angajat de la Primăria Vidra.
S-a întâmplat totul la Primăria Vidra, acolo unde este confirmată oficial informaţia că Ion Dumitru a murit în anul 2004 – „Primăria Vidra, Compartimentul de Stare Civilă, a trimis comunicare cu menţiunea că domnul Dumitru Ion a decedat la data de 04.06.2004”.
Deși trăiește și are nevoie de acte pentru a lucra, Ion Dumitru nu poate obține nici măcar duplicatul după certificatul de naștere. Pentru asta îi trebuie o dovadă scrisă și ștampilată de la aceeași primărie care l-a declarat decedat.
„La taxe sunt viu, dar în partea cealaltă sunt mort”, spune bărbatul, exasperat de situația în care se află.
Fără certificat de naștere, nu poate fi angajat de nimeni, se plânge el – „Am fost peste tot. Mi s-a spus clar că fără certificat nu pot să mă angajez. Nu are cine să mă ia în câmpul muncii”.
Pentru a dovedi tuturor că trăiește, Ion Dumitru și-a angajat un avocat și a deschis o acțiune în instanță, arată Antena 1. Se pare că de la aceeași primărie a fost învățat ce să facă. „Ofițerul de stare civilă i-a spus că trebuie să meargă în instanță pentru anularea mențiunii de deces”, precizează un funcționar public.
Cătălin Crăciunescu, avocatul care îl reprezintă, spune că procedura va fi una de durată: „Este o eroare umană, de transcriere din registrul vechi în cel nou. Din păcate, o astfel de acțiune pe cale contencioasă poate dura patru sau cinci ani. Este absurd ca un om viu să aștepte atâția ani pentru a dovedi că trăiește”.
După ce instanța îl va repune în drepturi, bărbatul intenționează să ceară despăgubiri pentru anii în care a avut probleme. „E de necrezut că poți fi șters din acte printr-o simplă greșeală de birou și apoi să ți se ceară dovezi că ești viu”, oftează bărbatul.


