Pe 20 august, polițiștii locali din Sectorul 6 au depistat un bărbat în timp ce arunca dintr-o mașină saci cu deșeuri (obiecte de mobilier și îmbrăcăminte, sanitare, componente auto, materiale plastice), pe domeniul public.
Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că acesta se numește P. P., în vârstă de 44 ani, cu domiciliul în București.
Polițiștii locali au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei pentru încălcarea H.C.G.M.B. 120/2010 privind Normele de salubrizare și igienizare ale Municipiului București.
Potrivit hotărârii mai sus menționate, persoanelor fizice și juridice le este interzisă aruncarea pe domeniul public, din autovehicule, a deșeurilor de orice natură, această faptă sancționându-se cu amendă cuprinsă între 2.000 lei și 5.000 lei.
Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 informează că acțiunile de depistare a persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public au caracter permanent, aplicându-se, de câte ori va fi cazul, sancțiuni contravenționale, cu scopul de a menține curățenia în Sectorul 6.