Consilierii locali din Sectorul 1 decid aplicarea unor tarife mai mici pentru curățenie

Consilierii locali ai Sectorului 1 vor dezbate mâine un proiect de hotărâre prin care tarifele pentru operațiunile de curățenie vor fi reduse, prin realinierea formulei de ajustare la parametri economici corecți, dar fără diminuarea prestațiilor asigurate de operatorul de salubrizare.

Proiectul prevede diminuarea tarifelor pentru toate serviciile de salubritate. Prin aplicarea parametrului de ajustare a indicelui prețurilor de consum total (IPC total), costurile pentru măturatul și spălatul străzilor, precum și pentru celelalte activități de curățenie, vor fi semnificativ mai mici.

‘Pentru că avem obligația să verificăm permanent temeinicia fundamentelor economice care stau la baza actelor administrative, am reevaluat aplicarea parametrilor de ajustare a tarifelor pentru salubrizare și am identificat o soluție prin care putem face economii, fără a reduce prestațiile operatorului.

Pe baza indicatorilor furnizați de Institutul Național de Statistică, propunem modificarea hotărârii de consiliu adoptate în luna iulie, prin înlocuirea indicelui de creștere a prețurilor de consum pentru ramura apă-canal-salubrizare (1,18) cu indicele prețurilor de consum total (1,06). În acest fel, respectăm ordinele ANRSC privind ajustarea tarifelor și readucem contractul de salubritate la forma sa inițială’, a declarat viceprimarul Iulian Hatmanu.

Pentru a exemplifica cum se reflectă această modificare în tarifele plătite de Primărie, enumerăm costurile comparative pentru câteva activități de salubrizare:

* Măturatul manual al străzilor va costa 11,78 lei/100 mp, față de 13,14 lei/100 mp;

* Răzuitul rigolei va costa 149,53 lei/100 mp, față de 166,75 lei/100 mp;

* Spălatul străzilor va fi tarifat cu 34,63 lei/100 mp, față de 38,61 lei/100 mp.

Tarif de așteptare, doar pentru 10 utilaje de deszăpezire

De asemenea, proiectul prevede și stabilirea unui tarif de așteptare pentru zece utilaje de deszăpezire care vor interveni în sprijinul echipajelor de urgență ale poliției, ambulanței și pompierilor.

Conform reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), Primăria Sectorului 1 are obligația de a pune la dispoziția acestor echipaje cel puțin zece utilaje specifice activităților de deszăpezire. Întrucât administrația locală a eliminat complet tariful de staționare aplicat anterior de operatorul de salubrizare, Consiliul Local va aproba un tarif de 95 lei/oră, valabil exclusiv pentru utilajele destinate intervențiilor de urgență.

În sezonul rece precedent, Primăria Sectorului 1 a plătit tarife de așteptare pentru 40 de utilaje. Noile măsuri vor contribui la eficientizarea cheltuielilor și la elaborarea planului de deszăpezire pentru iarna 2025-2026.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati