Primăria Municipiului București, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), demarează vineri campania de plantare „Un nou suflu verde pentru Parcul Regele Mihai I al României”, care prevede plantarea a 1.000 de arbori în mai multe zone ale parcului.
„Am început, în Parcul Regele Mihai I, plantarea a peste o mie de arbori – stejari, pini și frasini. Vă așteptăm în acest sfârșit de săptămână să plantăm împreună cât pentru o generație!”, a spus primarul general interimar, Stelian Bujduveanu.
Primele plantări vor avea loc în zona Arcul de Triumf, urmând ca acțiunea să continue treptat și în alte perimetre ale parcului, precum Piața Charles de Gaulle – Bulevardul Aviatorilor – până la Insula Trandafirilor.
Campania de plantare face parte din programul de refacere a fondului vegetal al Parcului Regele Mihai I, elaborat de ALPAB împreună cu experți peisagiști, ținând cont de:
* adaptarea speciilor la condițiile climatice actuale;
* avizele de mediu;
* disponibilitatea materialului dendrofloricol;
* speciile arborilor uscați care au fost îndepărtați.
Zilele acestea, ALPAB a finalizat lucrările necesare de defrișare a arborilor uscați sau bolnavi, care reprezentau un pericol pentru siguranța cetățenilor, cu respectarea avizelor emise de Direcția de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului București și de Direcția pentru Cultură a Municipiului București din cadrul Ministerului Culturii.
În săptămâna următoare, ALPAB va comunica calendarul complet al plantărilor pentru restul zonelor parcului, inclusiv Insula Trandafirilor și zona Parcului Regele Mihai I – fost Herăstrău Nou (zona Roata).
Pentru transparență și implicare publică, ALPAB va publica harta zonelor de plantare și va invita bucureștenii să participe activ la procesul de redare a vitalității și frumuseții unuia dintre cele mai îndrăgite spații verzi ale Capitalei.
În paralel, ALPAB continuă lucrările curente de întreținere a spațiilor verzi, refacerea aleilor, repararea mobilierului urban, curățarea lacului și suplimentarea coșurilor de gunoi, pentru menținerea unui mediu curat și sigur pentru toți vizitatorii.


