Consiliul Județean Ilfov anunță demararea a două proiecte importante pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din județ, în localitatea Cernica.
Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a semnat contractele de finanțare pentru extinderea Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tânganu și pentru construirea unei grădinițe moderne în satul Căldăraru.
Noua clădire a școlii din Tânganu va asigura condiții moderne pentru 96 de elevi, iar grădinița din Căldăraru va fi destinată unor 50 de preșcolari. Ambele proiecte, în valoare totală de aproape 30 de milioane de lei, sunt cofinanțate din fonduri europene, prin Regio – Programul Regional București-Ilfov 2021–2027.
„Construim un corp nou de clădire pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Tânganu, iar grădinița din Căldăraru va fi una modernă, complet echipată. Vorbim despre bani europeni, investiți în viitorul copiilor noștri”, a declarat Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov.
Termenul de finalizare al celor două investiții este stabilit pentru sfârșitul anului 2027.


