Festivalul „Dulce de Toamnă” revine la București, între 7-9 noiembrie, în Parcul Izvor

Bucureștiul se pregătește pentru o adevărată sărbătoare a gusturilor de toamnă!

  • În perioada 7–9 noiembrie 2025, Parcul Izvor găzduiește Festivalul „Dulce de Toamnă”, un eveniment dedicat bunătăților culinare tradiționale și atmosferii autentice de târg de toamnă.

Vizitatorii vor putea descoperi delicii culinare din toate colțurile României. Gospodinele din Bucovina vor aduce specialități precum alivenci cu dovleac și mere, poale’n brâu cu dovleac aromat, langoși pufoși, dovleac copt cu scorțișoară și miere, dar și cheesecake cu dovleac – o combinație inedită între tradiție și gust modern. Nu vor lipsi nici prăjiturile de casă, cozonacii pufoși, alivencile cu brânză sărată și poale’n brâu cu brânză dulce și stafide.

Pentru iubitorii preparatelor sărate, festivalul va oferi mititei, pastramă de oaie, jamboane, cârnați afumați, cotlete și grătare, toate gătite pe loc, cu gust autentic de toamnă.

Pe lângă experiența culinară, atmosfera va fi completată de decoruri specifice sezonului, frunze arămii, lumini calde, muzică de petrecere și standuri cu meșteșuguri tradiționale. Seara, vizitatorii se vor putea încălzi cu vin fiert cu scorțișoară și cuișoare, ceaiuri aromate și povești împărtășite alături de familie și prieteni.

Festivalul se va desfășura zilnic, de dimineață până seara târziu, oferind un prilej perfect de a sărbători bogăția toamnei în inima Capitalei.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati