Forțele Navale Române au un nou vânător de mine marine

Vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, recent intrat în dotarea Forțelor Navale Române, va contribui semnificativ la asigurarea libertății de navigație în Marea Neagră, într-un context de securitate maritimă tot mai complex, marcat de prezența minelor marine în derivă.

Fost HMS PEMBROKE în Marina Regală Britanică, M 271 este cea de-a doua navă livrată României în baza acordului de tip Guvern la Guvern încheiat între România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Prezentarea navei și a echipajului a avut loc vineri, în Portul militar Constanța. La activitate au participat și ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.

Ministrul apărării naționale a apreciat că nava crește semnificativ capacitatea de luptă a  Forțelor Navale Române. El a amintit că, din cele peste 70 de programe de înzestrare derulate astăzi de Armata României, circa 20 sunt destinate marinei militare, printre acestea numărându-se sistemele mobile de lansare rachete anti-navă, remorcherele maritime, elicopterele echipate cu capabilități de luptă la suprafață și vehiculele de asalt amfibiu pentru infanteria marină.

Șeful Statului Major al Apărării a apreciat că „marșul de peste 4.000 de mile marine al vânătorului de mine Căpitan Constantin Dumitrescu nu a fost doar o deplasare pe mare, ci o demonstrație de profesionalism, reziliență și spirit de echipă din partea militarilor români. Acești oameni reprezintă forța reală a Armatei României. Sosirea navei în Portul Constanța întărește capacitatea noastră de acțiune în Marea Neagră și contribuie la consolidarea posturii defensive a NATO pe flancul estic”.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati