Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a V-a, realizat în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2025, AUR se află pe primul loc atât în opțiunile de vot pentru parlamentare ale femeilor, cu 32%, cât și în cele ale bărbaților, cu 44%, anunță TVR INFO.
Cum votează femeile
Întrebate cu ce partid ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 32% dintre femei optează pentru AUR, 23% pentru PSD, 15% pentru PNL, 11% pentru USR, 6% pentru UDMR, 4% pentru SENS, 3% pentru POT, în timp ce 2% pentru SOS România. 2% dintre femei aleg alt partid, iar 1% un candidat independent.
Cum votează bărbații
44% dintre bărbați ar vota cu AUR dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. 16% dintre aceștia ar alege PSD, 14% PNL, 13% USR, 3% UDMR, 3% POT, 3% SENS, în timp ce 2% SOS România. 1% dintre bărbați susțin alt partid, iar 1% un candidat independent.
Datele au fost culese în perioada 26 octombrie -3 noiembrie 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 3000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1.8%, la un grad de încredere de 95%.
Remus Ștefureac – director INSCOP Research: „Potrivit rezultatelor Barometrului Informat.ro – INSCOP, femeile și bărbații se raportează diferit la partidele politice, ceea ce sugerează valori și priorități sociale diferite. În timp ce electoratul masculin manifestă o tendință accentuată de orientare către partide cu discurs radical, electoratul feminin rămâne mai prudent și mai echilibrat în opțiuni. În cazul bărbaților, această orientare indică o criză de reprezentare și o nevoie acută de revalidare a canalelor prin care electoratul percepe eficiența și autenticitatea acțiunii politice. În cazul femeilor, opțiunile mai echilibrate reflectă un atașament față de criterii pragmatice – competență, stabilitate, predictibilitate – mai degrabă decât față de retorici populiste.”.


