O nouă ediţie a Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti îşi va deschide porţile miercuri, 19 noiembrie, ora 14, în Sala de Consiliu a Palatului Facultăţii de Medicină, eveniment de tradiţie care va celebra şi de această dată identitatea, excelenţa academică şi spiritul comunităţii medicale.
Astfel, timp de trei zile, Palatul Facultăţii de Medicină, Centrul de Inovaţie şi eHealth, Centrul de Simulare Medicală CieH, Centrul de formare postuniversitară în Economia Sănătăţii – INSP, Laboratorul de analiză de date – CieH, Laboratorul de Tehnici Digitale în Stomatologie, Laboratorul Innother şi Laboratorul Secvenţiere NGS – Disciplina Genomică vor deveni un spaţiu comun al dialogului între generaţii, al colaborării şi reflecţiei asupra misiunii fundamentale a universităţii aceea de a forma profesionişti competenţi, dedicaţi ştiinţei şi umanităţii.
Simpozioanele ştiinţifice, mesele rotunde, workshop-urile în laboratoarele avansate ale UMFCD, expoziţiile şi tururile ghidate, precum şi multe alte activităţi dedicate dezvoltării profesionale şi dialogului inter-disciplinar vor fi principalele ingrediente ale ediţiei din acest an a Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
„Zilele Universităţii reprezintă, dincolo de o sărbătoare academică, un moment de reafirmare a valorilor care ne definesc: tradiţia, rigoarea ştiinţifică, spiritul de echipă şi dorinţa de a construi un viitor medical mai bun. În aceste trei zile, aducem împreună trecutul şi viitorul medicinei româneşti – prin studenţi, cadre didactice, cercetători şi absolvenţi care împărtăşesc aceeaşi vocaţie: cea de a învăţa continuu, de a vindeca şi de a inova. Universitatea noastră rămâne un reper de excelenţă şi un liant între generaţiile care, prin cunoaştere şi dedicare, schimbă destine în bine. Zilele Universităţii sunt, în esenţă, un omagiu adus comunităţii medicale şi valorii cunoaşterii” a declarat Rectorul UMF „Carol Davila” din Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.
Prin fiecare ediţie a acestei manifestări, UMF „Carol Davila” reafirmă continuitatea tradiţiei academice şi angajamentul său faţă de educaţie, cercetare şi excelenţă, cultivând legătura dintre generaţiile de medici, cercetători şi studenţi care duc mai departe prestigiul celei mai vechi şi mai mari universităţi de medicină din România.


