Primăria Sectorului 1 a semnat contractul de proiectare și execuție pentru noul Pasaj Rutier Superior Săbăreni, o investiție menită să modernizeze circulația dintre cartierele Giulești și 16 Februarie.
Proiectul este derulat în parteneriat cu Sectorul 6 și răspunde nevoilor imediate ale sutelor de familii care locuiesc în zonă.
Expertiza tehnică realizată asupra pasajului construit în anul 1963 confirmă existența unor degradări structurale majore, precum armături expuse, beton exfoliat, fisuri extinse și infiltrații care afectează siguranța rutieră, pietonală și feroviară.
Pe baza raportului de expertiză tehnică privind starea deplorabilă a pasajului, reprezentanții CFR vor iniția procedurile de demolare a structurii existente, arată sursa citată.
Noua construcție va respecta standardele europene și va include două benzi de circulație, două trotuare pietonale, o lungime totală de 31,80 metri și o deschidere de 28,70 metri, realizată din grinzi prefabricate precomprimate. Structurile de sprijin ale podului (culeele) vor fi din beton armat, fundate pe piloți de mari dimensiuni, iar rampele de acces vor însuma aproximativ 230 de metri. Trotuarele, cu o lățime de 1,50 metri, vor permite circulația pietonilor în condiții de siguranță.
Durata prevăzută pentru proiectare este de șase luni, iar execuția lucrărilor este estimată la 18 luni.


