Primăria Capitalei anunţă că Ambulatoriul Spitalului „Victor Babeş” va fi finalizat până la sfârşitul anului

Primarul general, Gabriela Firea, precizează că până la sfârşitul anului va fi realizat Ambulatoriul Spitalului de boli infecţioase şi tropicale „Victor Babeş”, o unitate medicală „ultramodernă”, care va putea primi 400 de pacienţi zilnic.

Precizările au fost făcute într-o postare pe Facebook, după ce Primarul General, Gabriela Firea, a vizitat șantierul Ambulatoriului Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”, pentru a verifica stadiul lucrărilor la acest obiectiv de investiții.

Ambulatoriul Spitalului „Victor Babeş” va fi finalizat până la sfârşitul anului

„Mă bucur să constat că, în doar cinci luni, lucrările au avansat atât de mult. Dacă în luna martie a acestui an, Compania Municipală Consolidări începuse șantierul prin demolarea unor corpuri de clădire aflate într-o avansată stare de degradare, iată că acum ambulatoriul Spitalului Victor Babeș prinde contur, în această perioadă realizându-se cele mai dificile operațiuni, precum demolările și realizarea fundației.

S-a lucrat zi și noapte și se va lucra în același ritm astfel încât la sfârșitul anului 2019, ambulatoriul, care va fi o clădire nouă, cu spații moderne, funcționale, adaptate activității medicale de ambulatoriu și spitalizare de zi, inclusiv compartimente destinate copiilor, să fie funcțional”, a declarat Gabriela Firea.

400 de pacienti pe zi

Unitatea medicală va avea 16 cabinete de consultații, deoarece Spitalul ‘Victor Babeș’ are o mare adresabilitate, fiind unul din cele două spitale de boli infecțioase din București, la care ajung pacienți din toată țara, precum și pacienți cu boli tropicale. Se estimează că această unitate medicală va primi aproximativ 400 de pacienți pe zi.

De asemenea, edilul a mai precizat ca valoarea investiției este de 2,8 milioane euro. „Lucrările sunt în grafic, la acest moment este finalizat subsolul, astăzi sunt turnări la diafragmele și stâlpii ce fac parte din structura de rezistență”.

Potrivit proiectului conceput de ASSMB, Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” va avea un regim de înălțime de P+1E și o suprafață desfășurată de peste 1.100 de metri pătrați, 16 cabinete de consultații, 3 saloane de spitalizare de zi, (cu 17 paturi, 12 pentru adulți și 5 pentru copii) precum și toate funcțiunile anexe unei astfel de unități medicale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati